Prima conferință de presă, ca primar, a lui Călin Dobra (câteva impresii de jurnalist…) -Comentariile săptămânii (11.11-17.11.2024)


Sincer, eram foarte curios de această primă conferință de presă. Era clar că sintagma „fosta administrație” nu avea cum să lipsească din discuțiile ce urmau a fi purtate. Dar una e să vorbești calm, concis și să prezinți explicativ situația găsită în Primărie la preluarea mandatului și alta e să te dai de toți pereții dând ochii peste cap, repetând într-una: „greaua moștenire”, „greaua moștenire”…

Augustin Bercean

Conferința de presă, conform Wikipedia, este o întâlnire organizată, în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc.face o expunere, dă declarații, furnizează informații și răspunde întrebărilor jurnaliștilor.

Și chiar așa a și fost prima întâlnire oficială a noului primar al municipiului Lugoj cu jurnaliștii lugojeni. Timp de aproape treisferturi de oră, edilul lugojean a prezentat foarte multe informații despre situația pe care a găsit-o în Primăria Lugoj, la preluarea mandatului.

Că nu au fost informații care să mă entuziasmeze ca cetățean al acestui oraș, mă așteptam. Era culmea ca un primar nou ales să vină să spună că a găsit totul ok în Primărie, la preluarea mandatului, și că nu înțelege de ce l-au mai ales pe el cetățenii ca primar, când cel de dinainte a fost așa de bun…

Surprinzător (sau nu), din informațiile transmise de Călin Dobra a reieșit clar ce spunea și fosta administrație a orașului! Într-adevăr, sumele atrase prin proiectele europene sunt „istorice”, pentru municipiul Lugoj. Problema este că ele au fost doar atrase, nu și „gândite”… Se pare că mai „istorică” a devenit în schimb situația financiară în care ne-au dus aceste proiecte, în momentul de față.

Nu cred că are rost să mai intru în detaliile financiare ale problemei, presupun că ele deja au fost prezentate în mai toată mass-media locală. Cert este că sumele „istorice” atrase de „foștii” obligă actuala administrație să ia câteva măsuri urgente, care să readucă orașul pe linia de plutire. Partea pozitivă e că Dobra a aplicat expresia „fiecare soluție are o problemă” și se pare că deja a găsit cele necesare ca situația să nu fie chiar așa neagră. Cel puțin declarativ. Vom vedea dacă și practic.

Că tot sunt la capitolul „laude către noul edil”, trebuie să recunosc că am fost plăcut surprins de modul în care s-a prezentat Călin Dobra la prima conferință de presă, pe care a susținut-o din postura de primar al municipiului Lugoj. S-a văzut experiența administrativă pe care a acumulat-o în anii de președinte/vicepreședinte al Consiliului Județean. Cred că e primul edil al Lugojului care, chiar din primele zile de mandat, știe exact ce vorbește atunci când face anumite afirmații ce țin de situația financiar-economică sau juridică a Primăriei, fără a avea nevoie de personal de specialitate care să vorbească în locul lui.

Au fost și aspecte negative ale conferinței de presă? Conform definiției dată de Wikipedia, nu. Totul a fost ca la carte. Primarul a venit, a oferit informații, a prezentat soluții și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Nu au fost nici nervi, nici contre sau supărări. Deh, lume civilizată așezată la aceeași masă…

Prea multe impresii nu se pot strânge dintr-o primă întâlnire de acest gen. Dar pot afirma că s-a pornit cu dreptul în relația dintre actuala conducere a Primăriei Lugoj și presa locală. Și ar fi bine să se și continue așa. Că, dacă e să ne luăm după chestiile „istorice”, s-au mai întâmplat asemenea „începuturi mirifice“ și s-a terminat rău, rău de tot, cu vorbe urâte și jigniri aduse de ambele părți…

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑