S-a cam dus și anul acesta. Nu știu dacă ați observat până acum, dar cam toate se duc. Deci nu-i chiar mare scofală. Practic, „bătrâna” Terra a mai dat un înconjor complet Soarelui. Și va mai da multe și de-acum înainte, cu voia sau fără voia noastră. Că ne place nouă să credem că nimic nu se „învârte” fără acordul nostru, asta e altceva…
Pe lângă perioada colindelor și a manifestărilor „culturale” stradale, perioada aceasta este plină și de… bilanțuri. Nu cred că există cineva care, măcar pentru o secundă, să nu se gândească la finalul acestei mișcări de revoluție (termen care se predă la Geografie, în clasa a V-a…) că „am avut un an bun” sau că „bine că am scăpat de anul acesta”.
Deci nu aveam cum să nu fac și eu un rezumat (hai să nu-i mai zic bilanț, că prea sună a vocabular de contabil). Căci nu a fost chiar un an oarecare, ci unul plin cu de toate. Ce mai, o adevărată șaormă a anilor…
La nivel de politică locală, anul care stă să treacă a fost destul de dur. Pe unii politicieni, mai rupți de realitate decât alții, i-a cam plesnit peste față și i-a trimis în umbra istoriei lugojene. Pe alții, mai atenți la anumite detalii, i-a urcat, în schimb, pe piedestal. Dar un piedestal destul de fragil, care, de multe ori, nu garantează nici cei patru ani pentru care a fost construit…
La nivel de politică națională, putem spune că am avut un an cu întâmplări gândite de realizatorii emisiunii „Surprize, surprize”… Și mai putem adăuga și celebra frază de shopping tv „dar stați, că asta nu e totul”. Ce mai, a fost un an care a dat de pământ cu legende politice, alea care emiteau pretenții de eternitate, și a dat glas „suveranismului”, apărut (pentru unii) de nicăieri, călare pe un cal alb. Aaaaa, dar stați, că asta nu e tot… 😂
Lăsând politica la o parte, prea multe nu ar fi de spus despre situația orașului Lugoj. Nu prea pare schimbat de la ultima rotație completă. Dacă este să rezumăm totul la întâmplări, sunt chiar aceleași care ne-au umplut timpul și ne-au cheltuit banii în anii trecuți, indiferent că vorbim de aspectul general al orașului, cultură sau sport. Dar corect ar fi să așteptăm și rotațiile viitoare, pentru a trage concluziile în gura mare. „Tânăra” administrație lugojeană abia a apucat să facă primii pași, deci este încă în perioada de grație.
Fiecare ar trebui să-și facă propriul rezumat. Eu zic că e cel mai înțelept lucru. Că ne place sau nu, e strict treaba noastră. De noi, de fiecare în parte, depinde dacă ne va fi bine sau rău, indiferent de câte rotații ar mai face Pământul în jurul Soarelui. Așa că, o mică introspecție (dar d’aia de calitate..) nu ar strica nimănui. Dacă o mai asezonăm și cu citirea unei cărți bune, cred că vom reuși multe lucruri de care să ne bucurăm pe lumea asta.
Sărbători fericite și La mulți ani!

Lasă un comentariu