Turul I: România pe harta naționalismului european…-Comentariile săptămânii

Rezultatele turului I al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025 au reconfirmat un adevăr cunoscut, dar adesea ignorat: politica este o competiție, iar competiția implică și înfrângeri, nu doar victorii. Pentru unii, o dulce răzbunare („turul 2, înapoi!”). Pentru alții, însă, un duș rece. O confirmare că infatuarea și orgoliul nu pot înlocui conexiunea reală cu alegătorii.

Reacții diverse au generat rezultatele acestui prim tur al alegerilor prezidențiale: entuziasm în taberele câștigătorilor, dezamăgire și frustrare în cele ale perdanților. E firesc. Atunci când candidatul pe care l-ai susținut reușește să ajungă în turul al doilea, simți că votul tău a contat. Când nu se întâmplă asta, apare tentația de a găsi vinovați. Mass-media, „ceilalți votanți”, viciile sistemului, absenteismul sau, în general, „țara” devin repede ținte ale dezamăgirii personale. Uităm însă că, la final, nimeni nu votează în locul nostru și că fiecare alegător face parte din ecuația democratică, oricât de insignifiant ar părea un singur vot.

România din 2025 nu mai este România de acum zece sau douăzeci de ani. Campaniile electorale nu se mai câștigă doar cu afișe și mitinguri. Ele se câștigă cu mesaje bine țintite, susținute coerent în timp, cu prezență constantă și cu răspunsuri la întrebările reale ale oamenilor. Candidatul care reușește să creeze această punte de încredere cu o masă suficient de mare de alegători se califică mai departe. Nu este întotdeauna cel mai pregătit, nici cel mai carismatic, ci cel mai convingător în acel moment.

Pentru partidele tradiționale (ce a mai rămas din unele…), acest tur a fost și un semnal de alarmă. Lumea nu mai răspunde la apeluri vagi despre „stabilitate” sau „experiență”. Când doi candidați ai opoziției se califică în turul II și niciunul dintre ei nu este exponent al vreunui partid tradițional, situația este mult mai complexă decât ar părea la prima vedere. Nu e vorba doar de o greșeală de strategie, ci de o ruptură mai profundă între lideri și cei pe care pretind că îi reprezintă.

Dacă este s-o spunem pe șleau, este printre puținele dăți când România, prin naționalismul pe care și-l asumă în momentul de față, se află în trendul european. Nu mai puțin de opt țări importante ale Uniunii Europene sunt conduse de guverne naționaliste sau suveraniste, iar în alte patru țări partidele naționaliste dețin o influență semnificativă în opoziție sau în coaliții de guvernare. Această tendință reflectă o schimbare importantă în peisajul politic european, cu implicații majore pentru viitorul Uniunii Europene și al relațiilor internaționale.

Rezultatul acestui tur al alegerilor prezidențiale era vizibil de foarte mult timp chiar și de pe Lună. Și nu trebuie să fii olimpic la matematică pentru a-l anticipa și pe cel din turul II. Va fi, oricum, decizia majorității. Principiile democrației trebuie respectate, indiferent dacă ne regăsim sau nu în majoritate.