Nicușor Dan, noul președinte al României! Un moment cu încărcătură simbolică puternică: un fost activist civic, devenit primar general al Capitalei, ajunge în cea mai înaltă funcție în stat. Dar să nu uităm că Nicușor Dan este și fondatorul USR și că a câștigat această distincție într-o confruntare cu George Simion, liderul AUR, deci…
Pentru mulți, această victorie pare dovada clară că sistemul democratic funcționează. Alternativa a prins rădăcini și „vechiul” este înlocuit, în sfârșit, de „noul val”. Dar o privire mai atentă și rece asupra ultimilor ani ne poate duce la o altă concluzie. Nu este exclus să asistăm, de fapt, la o regie bine pusă la punct, în care rolurile se redistribuie, dar regizorii rămân aceiași.
Vă mai amintiți? Înființarea USR și cea a AUR (2016, respectiv 2019) au avut loc în contextul unor valuri de nemulțumire profundă față de clasa politică tradițională. Era nevoie, la timpul respectiv, de o supapă prin care nemulțumirea socială să fie canalizată fără ca aceasta să explodeze.
USR a devenit locul de refugiu pentru alegătorii tineri, educați, din mediul urban, în special pentru cei care nu se mai regăseau în PNL. Pe de altă parte, AUR a absorbit frustrarea celor care s-au simțit trădați de PSD sau marginalizați de discursul oficial, pro-european și „corect politic”. Ambele formațiuni au fost, poate (!) fără să știe, piese într-o mișcare strategică de reconsolidare a sistemului vechi, sub o formă reîmprospătată.
Pentru PSD și PNL, partidele „tradiționale” care s-au rotit la guvernare timp de trei decenii, marea miză nu mai este puterea directă. E suficient controlul infrastructurii statului: funcționari, primării, consilii județene, structuri descentralizate, bugete locale, contracte publice. Aici se află adevărata putere. Chiar dacă la vârf lucrurile se schimbă, la bază ele rămân remarcabil de stabile…
În acest context, aproape-fuziunea dintre PSD și PNL în ultimii ani nu a fost o anomalie, cum mult timp am crezut și eu, alături de mulți alții. Este o adaptare strategică. În fața unui electorat tot mai polarizat și dezamăgit, partidele tradiționale au realizat că cel mai bine pot supraviețui dacă nu se mai luptă între ele, ci împart resursele și își concentrează eforturile în consolidarea unui sistem funcțional pentru ele. Ceea ce, privit mai cu atenție, cele 2 partide au și pus în practică, în ultimii ani.
Din acest context a devenit posibilă o „finală” electorală între Simion și Dan. Cei doi s-au prezentat ca adversari, dar servesc, în mod paradoxal, același scop: întreținerea iluziei unei schimbări. Nicușor Dan, tehnocratul independent, susținut inițial de USR și apoi tolerat de PNL, este imaginea „reformatorului cuminte” – prea izolat pentru a deranja, prea decent pentru a fi respins. George Simion, pe de altă parte, este radicalul gălăgios, ideal pentru a atrage atenția și a canaliza frustrările populare spre o formă controlabilă de protest electoral. Ambii au ocupat scena centrală, în timp ce adevărata putere s-a retras, strategic, în umbră.
În momentul de față, dispariția ambelor partide tradiționale din jocul la nivel înalt nu pare deloc o înfrângere a lor. E mai degrabă un act de inteligență politică. O astfel de pauză ar oferi șansa unei reforme în partid, dar fără să afecteze controlul asupra aparatului de stat. Este și o măsură de precauție pentru imagine. Măsurile economice drastice ce vor urma (obligatorii, dacă nu vrem să intrăm în faliment, ca țară) sigur vor afecta dramatic imaginea celor care le vor lua. Dar vor fi atribuite altor partide, nu lor.
Poate că nu asistăm la o revoluție politică. Poate este o reconfigurare atent gestionată a aceleiași structuri de putere. Asta nu înseamnă că orice speranță e pierdută sau că implicarea civică este inutilă. Dimpotrivă, tocmai conștientizarea acestor mecanisme poate fi primul pas spre o schimbare autentică.
Mi-am permis să nu împărtășesc nici bucurie, nici tristețe, pentru rezultatul alegerilor prezidednțiale. La fel aș fi făcut și dacă rezultatul era „celălalt”. Am mai trecut, cu ani în urmă, prin mari bucurii la aflarea rezultatului alegerilor prezidențiale din România. Și? Dezamăgirile ulterioare au fost aproape la fel de mari… Ar fi bine să lăsăm bucuriile să vină la final de mandat, nu la începutul lui. Sper să nu fie o altă victorie simbolică, fără nicio schimbare reală…
Hub media Lugoj 
Lasă un comentariu