Reducerea cheltuielilor statului este un subiect permanent în discursul public din România. El apare mai ales în perioadele de criză sau când sunt alegeri electorale. Soluția la care apelează cel mai des decidenții politici este reducerea numărului de angajați din sectorul public. O soluție simplă, ușor de vândut mediatic și aparent eficientă în cifrele pe termen scurt. Dar realitatea este cu mult mai complicată decât această abordare mecanică, din pix, care nu ține cont nici de nevoile reale ale administrației, nici de organizarea instituțională și, cu atât mai puțin, de eficiența aparatului bugetar.
Am lucrat aproape două decenii în sectorul public și pot spune că am ajuns să cunosc îndeaproape felul în care funcționează instituțiile statului. Problema de fond nu este, în majoritatea cazurilor, numărul excesiv de angajați, ci modul defectuos în care este gândit și aplicat întregul sistem. Există direcții, birouri, servicii sau chiar instituții întregi în care volumul de muncă este disproporționat față de personalul disponibil. Acest lucru duce la blocaje, întârzieri și, inevitabil, la ineficiență. Aici nu vorbim de lene sau de lipsă de implicare a funcționarilor, ci de o organizare precară și lipsită de viziune.
E adevărat, sunt și instituții – mai ales în zona companiilor de stat – unde numărul de angajați este mult peste necesar. În aceste cazuri, nu mai vorbim de funcționalitate, ci de politizare și sinecuri. Politicienii și-au plasat de-a lungul anilor clientela politică în funcții bine plătite, adesea fără atribuții clare, doar pentru a le răsplăti fidelitatea sau a le asigura un trai confortabil pe banii publici. Aceste instituții reprezintă adevărate găuri negre pentru bugetul de stat, iar reducerea personalului acolo ar fi într-adevăr justificată, dacă ar fi făcută pe criterii transparente și obiective.
Problema apare atunci când astfel de măsuri de reducere sunt luate în bloc, fără discernământ, pe baza unor directive politice sau din dorința de a livra rezultate rapide. Concedierea în masă a unor bugetari, fără o analiză serioasă, chiar dacă pe termen scurt reprezintă o reducere substanțială a cheltuielilor, poate avea consecințe grave pe termen mediu și lung. O concediere din pix, procentuală, va duce la servicii publice paralizate, suprasolicitare a personalului rămas, scăderea calității actului administrativ. E doar o măsură populistă, dar care va veni cu un preț mare, chiar dacă nu se vede imediat.
Ce ar fi cu adevărat necesar este un audit complet și profesionist al aparatului bugetar. Fiecare instituție ar trebui analizată în funcție de misiunea sa, volumul de muncă, rezultatele obținute și nevoile reale. Acest audit ar trebui să identifice clar unde sunt lipsuri și unde sunt excese, unde este nevoie de angajări și unde trebuie, într-adevăr, să se taie. Pe baza acestor date, și nu pe instincte politice, s-ar putea face o reformă coerentă și sustenabilă.
O astfel de restructurare nu ar însemna doar tăieri de posturi. Ar fi o regândire profundă a modului în care statul își organizează instituțiile, a fluxurilor de lucru, a digitalizării și a modului în care sunt evaluați funcționarii publici. Este nevoie de un sistem în care performanța să fie încurajată și răsplătită, iar ineficiența sancționată.
Este ușor să spui că sunt prea mulți bugetari. Este însă mult mai greu – dar infinit mai util – să spui unde, de ce și ce anume trebuie schimbat. România are nevoie de un stat eficient, nu neapărat mai mic, ci mai bine gândit. Reforma reală a sistemului bugetar nu se face cu toporul, ci cu bisturiul. Altfel, nu facem decât să întreținem un cerc vicios de improvizații și nemulțumiri.
Hub media Lugoj 
Lasă un comentariu