La începutul anului 2017, la finalul unui concert susținut la Lugoj, am realizat un scurt interviu cu Mircea Vintilă – un nume emblematic pentru muzica românească. Interviul, publicat inițial pe rețelele sociale, nu a fost niciodată transcris complet și în mod profesionist, așa cum merita. După ce m-am întâlnit întâmplător zilele trecute cu domnia sa, am considerat că este momentul să îl aduc din nou în atenția publicului, la aproape un deceniu distanță, atât pentru valoarea artistică a vorbelor, cât și ca amintire a unei seri de neuitat.

Pentru mine, Mircea Vintilă rămâne unul dintre cei mai valoroși artiști ai muzicii românești. L-am întâlnit prima oară în 2001, la concertul susținut de Pasărea Colibri pe Platoul Casei de Cultură din Lugoj, în cadrul Rugii Lugojene. Un om cald, cu un simț al umorului fin și o capacitate extraordinară de a dialoga. Deși interviul de mai jos este scurt, aveam senzația că am fi putut vorbi ore în șir, chiar după un concert solicitant de peste o oră și jumătate.

Lectură plăcută!

Interviu cu Mircea Vintilă – Lugoj, 2017

A.B.: Domnule Vintilă, din nou la Lugoj, din nou o sală plină. Mai are vreun sens întrebarea: cum vă simțiți la Lugoj?

M.V.: Le spuneam celor mai tineri că vin la Lugoj încă din anii ’70, și se uitau la mine cu mirare. În timp, am susținut aici concerte extraordinare: la Teatru, la Casa de Cultură, pe Platoul Casei de Cultură – mai ales când au fost Zilele orașului. Concerte mari, cu lume multă. De câțiva ani, revin constant în acest loc minunat. Îmi place să numesc aceste seri „seri de muzică și poezie” – pentru mine, muzica folk e exact asta: o combinație între un text cu mesaj și o linie melodică frumoasă. Bucuria cea mai mare este să vezi că publicul pleacă mulțumit și își dorește să te revadă.

A.B.: În 2001, la concertul Pasărea Colibri, pe Platoul Casei de Cultură, a fost poate cea mai mare prezență la un concert în aer liber din Lugoj. Publicul – de la 3 la 70 de ani – cânta împreună cu dumneavoastră. Mai există un „public țintă” pentru muzica dumneavoastră?

M.V.: Chiar înainte de interviu vorbeam cu niște tineri care spuneau: „E firesc ca fiecare generație să aibă idolii săi.” Problema este că, astăzi, multe piese nu mai spun nimic. Unele au linii melodice, dar textele… nu transmit nimic. Nu trebuie să fie poezie, dar măcar să aibă un sens. Tot mai mulți tineri descoperă muzica bună – fie prin părinți, fie prin bunici. Uite, o domnișoară mi-a cerut un autograf. Când am întrebat-o cum se numește, mi-a spus: „Nu e pentru mine, e pentru bunica mea. Știe toate melodiile dumneavoastră.” Asta spune multe. E important ca generațiile mai în vârstă să le spună celor tineri: „Uite, ăștia cântau muzică adevărată!” La concerte nu poți veni doar cu piesele vechi – trebuie și ceva nou, să rămâi în formă și să atragi mereu publicul tânăr.

A.B.: Deși aveți săli pline, cum vă explicați că radiourile și televiziunile comerciale evită muzica dumneavoastră și a altora din aceeași zonă artistică?

M.V.: Nu e o problemă de public. Am fost recent la Oradea, Harghita, Brad – toate pline. Radiourile și televiziunile difuzează ce vor ele. Sunt comerciale, private, deci își fac propriile reguli. Nu mă deranjează, atâta timp cât lumea vine la concerte și participă. Și ați văzut și dumneavoastră: nu cânt singur. Cânt împreună cu publicul, care știe versurile.

A.B.: Ce proiecte muzicale aveți în vedere?

M.V.: Ar fi trebuit deja să lansez un album. Mulți îmi spun că sunt nebun că mai scot albume. Dar eu cred că încă se poate. Trebuie doar să te adaptezi. Cu internetul, promovarea e mult mai simplă – nu mai ești la mâna radiourilor. Sunt și afară artiști independenți, fără case de discuri, dar care ajung la milioane de vizualizări. Totul e să ai o muzică bună.