Monument închinat eroilor sovietici sau cimitir?-Comentariile săptămânii

Au rămas destul de multe vestigii ale trecutului comunist al patriei. Adevărul e că nici nu ai cum să ștergi anii mulți din istorie care ne-au marcat existența. Problema apare atunci când anumite „opere de artă” au fost gândite ca instrumente de propagandă politică. Cel puțin eu așa văd ansamblul funerar comemorativ din Parcul Gării.

Am citit mai multe articole despre acest ansamblu funerar. Și, sincer, tot nu m-am edificat de ce a apărut el în Lugoj. A fost ridicat în memoria unor soldați uciși în vreo luptă de la Lugoj? Unii spun că da. Alții spun că nu. Sau a fost ridicat pentru a preaslăvi Uniunea Sovietică, obicei destul de des întâlnit în România prin anii ’50, ai secolului trecut?

Steaua sovietică, cunoscută și ca steaua roșie cu cinci colțuri, este un simbol comunist care a fost folosit extensiv în timpul Uniunii Sovietice și care încă mai apare pe monumente, clădiri și în diverse insigne sau embleme din fostele state comuniste.

În unele țări est-europene (Polonia, Lituania, Ungaria), afișarea stelei sovietice este interzisă prin lege, fiind considerată simbol al unui regim totalitar. În România, nu este interzisă explicit, dar ridică semne de întrebare atunci când apare în spații publice, mai ales fără context istoric clarificat.

Oficiali ai Organizației municipale Cultul Eroilor declarau acum 20 de ani în articolul Un alt 11 septembrie, scris de Cristian Ghinea în blogul său personal, că aici sunt îngropați 26 de soldați sovietici: 8 dintre ei uciși într-un bombardament din septembrie 1944 asupra aerodromului militar lugojean și 18 uciși în luptele de la Timișoara, din aceeași perioadă.

O altă versiune spusă în același articol aparține președintelui Corporației Meseriașilor din Lugoj, Vasile Belințan. Acesta susține că cei 18 militari nu ar fi fost aduși din Timișoara, ci ar fi fost uciși de către aviația germană când a mitraliat un tren, care se afla în apropiere de Lugoj.

Mie ambele versiuni îmi ridică semne de întrebare. Dacă respectivii soldați au fost uciși și îngropați în urma unor lupte care au avut loc în anul 1944, de ce pe plăcile funerare apar datele 1922-1945 sau 1918-1945? Presupun că ele reprezintă anul nașterii și anul decesului celui îngropat. Atunci de ce 1945 și nu 1944?

Ar mai fi fost varianta (deși pare puțin de tot probabilă) ca în loc de anul decesului să fie trecut anul când a fost ridicat monumentul. Dar acest monument funerar a fost ridicat în anii ’50 și nu în 1945, deci nu e o ipoteză valabilă.

O altă dilemă personală este și mesajul de pe monument: „Glorie eternă eroilor sovietici căzuți în lupta pentru eliberarea Uniunii Sovietice și a României de sub fascism”. Nu contest faptul că am fost eliberați cu ajutorul soldaților sovietici de fascism, dar ce a urmat numai „eliberare” nu a fost…

Ce a însemnat pentru România „eliberarea sovietică”? Instalarea comunismului, cu sprijinul URSS:

• Au fost eliminate partidele istorice, au fost falsificate alegerile din 1946, iar Regele Mihai a fost forțat să abdice în 1947.
• Epurări, arestări și execuții: elita românească (politicieni, preoți, profesori, militari) a fost arestată sau eliminată. Zeci de mii de oameni au fost trimiși în închisori politice.
• Naționalizări (1948): toate întreprinderile private, băncile și pământurile au fost confiscate, distrugând clasa mijlocie și proprietarii de terenuri.
• Deportări în Bărăgan (1951): mii de oameni din Banat și Mehedinți au fost strămutați forțat, pe criterii etnice și sociale.
• URSS a impus SOVROM-urile – întreprinderi mixte româno-sovietice, prin care s-au extras și transportat spre URSS resurse (petrol, uraniu, lemn etc.) ca formă de „reparații de război”.
• Planificarea economică a fost copiată după modelul sovietic (planuri cincinale, colectivizare forțată, industrializare grea), cu rezultate amestecate: a ridicat o industrie, dar cu prețul subdezvoltării rurale și al foametei (ex. 1946–47); agricultura a fost distrusă prin colectivizare (până în 1962), cu violență și teroare.
• Cultura română a fost aliniată dogmei sovietice:
• Limba rusă era obligatorie în școli, iar Stalin era prezent în toate manualele.
• Cenzura și propaganda au devenit instrumente-cheie.
• Intelectualii incomozi au fost marginalizați sau încarcerați.
• Istoria a fost rescrisă în cheia marxistă – „frăția popoarelor”, „rolul eliberator al URSS”.
• Basarabia a fost transformată în Republică Sovietică, iar limba română a fost înlocuită cu așa-numita „limbă moldovenească”, scrisă cu alfabet chirilic rusificat.

Din punctul meu de vedere, existența unui monument în Lugoj care să glorifice un început macabru de istorie a României mi se pare complet inadecvat. Sunt de acord că acei tineri îngropați în acel loc, indiferent de numărul lor sau data morții, pot fi considerați eroi și ar trebui respectată memoria lor, dar pentru acest lucru avem un spațiu special dedicat chiar în Cimitirul Ortodox de pe strada Făgetului.

Am mai scris despre ciudățeniile „monumentale” existente prin parcurile lugojene. În articolul Parcul Poștei: Oaza absurdului istoric din Lugoj semnalam amplasarea statuii lui Mihai Viteazu într-un mod total impropriu față de statuia lui Traian Vuia.

Ar trebui ca cineva din partea unui for competent și autorizat lugojean să încerce să rezolve aceste anomalii urbane. Sau măcar să dea semne că ar încerca să o facă. E adevărat, pentru unii nu ar părea o problemă majoră, mai ales în contextul actual al problemelor cu care se confruntă Lugojul. Dar totuși ea există. Sunt convins că, în același timp cu ea (cu problema), există și persoane plătite din ban public care au în fișa postului obligația de a o rezolva.

Câtă vreme nu ne deranjează trecutul, nici trecutul nu se va grăbi să ne lase în pace…

P.S. (1) În 2015, autoritățile lugojene de la acea vreme, împreună cu oficiali ai Federației Ruse, au sărbătorit 70 de ani de la Ziua Victoriei, chiar la monument. Am citit toate acestea într-un articol apărut în Ziua de Vest, intitulat Eroii sovietici au fost comemorați de oficialitățile lugojene și reprezentanții Ambasadei Federației Ruse . Aici au apărut alte date. Au fost înhumați nu 26 de militari, ci 28: 6 uciși la aerodromul din Lugoj și 22 uciși în Timișoara…

P.S. (2) Nu cred că un asemenea eveniment s-ar mai fi putut repeta anul acesta, chiar dacă s-au împlinit 80 de ani de la Ziua Victoriei. Mare parte dintre cei ingropați aici făceau parte din Frontul IV Ucrainian al URSS. Nu cred că, în contextul geopolitic actual, reprezentanții Federației Ruse ar mai fi venit la mormintele unor soldați ucrainieni…