De zeci de ani, capătul aleii care leagă cartierul Micro III de sensul giratoriu de pe strada Huniade este locul unde câteva persoane își întind pe jos marfa: roșii, ardei, ceapă sau flori din grădinile proprii. Un comerț improvizat, neautorizat, tolerat tacit, dar niciodată legalizat. De regulă, vânzătorii sunt persoane de vârsta a treia, în general femei, care aduc de acasă ceea ce cultivă în grădină și își așteaptă clienții pe marginea aleii.
Pentru unii, imaginea aceasta putea părea pitorească, aproape nostalgică, un rest de rural într-un cartier urbanizat. În realitate, este vorba despre o activitate care nu respectă nicio regulă, nici sanitară, nici comercială. Produsele sunt expuse direct pe asfalt, fără condiții minime de igienă, fără autorizații și fără taxe plătite…
Zilele trecute, Primăria Lugoj a decis să „oficializeze” spațiul respectiv printr-un gest greu de înțeles (pentru unii): a amplasat două mese masive din beton, recuperate din fosta piață agroalimentară a orașului. Două structuri inestetice, greoaie, cu aspect de relicvă comunistă, care mai mult obturează aleea. Imediat a fost declanșată și nemulțumirea locatarilor din zonă.
Pentru oamenii care locuiesc în blocurile de lângă alee, mesele nu sunt doar niște obiecte de mobilier urban, ci adevărate bariere care le îngustează accesul și le transformă cartierul într-o piață improvizată. Mulți s-au trezit, peste noapte, cu o piață de „colțul blocului” fără a li se cere măcar acordul, ceea ce unii au perceput ca pe o bătaie de joc la adresa lor.
Nemulțumirea lor nu se oprește doar la aspectul urban degradat, ci mai ales la faptul că Primăria a ales să valideze un comerț neautorizat, în loc să îl redirecționeze spre locul lui firesc: piața agroalimentară.
Pe Facebook, locul devenit Agoră lugojeană, multe persoane au comentat pozitiv această inițiativă a Primăriei, invocând mai ales latura „umană” a situației. Cei care vindeau (sau vând, încă) sunt, din perspectiva lor, „bătrâne amărâte, care nu au altă sursă de venit și așa își mai îndulcesc traiul de zi cu zi”. Doar că, în realitate, nu există nicio dovadă în acest sens.
Nimeni nu a făcut vreo anchetă socială, nimeni nu a verificat situația financiară a celor care vând. Ipoteza a fost doar dedusă romantic, prin prisma vârstei lor. Realitatea ar putea fi mult mai simplă: oamenii respectivi preferă comoditatea de a vinde la marginea cartierului, acolo unde au clienți fideli, în loc să respecte regulile și să-și comercializeze produsele în piață. Dar nici în acest sens nu a făcut nimeni nicio anchetă…
Există un contrast interesant între reacțiile celor direct afectați și reacțiile celor care privesc fenomenul de la distanță. Locatarii din Micro III sunt revoltați că aleea lor s-a transformat într-un târg de ocazie și că aspectul cartierului a fost sacrificat pentru o improvizație. În schimb, pe Facebook, mulți lugojeni au aplaudat inițiativa. Dar trebuie să fim corecți când analizăm situația: cei mai mulți dintre cei care scriu comentariile feisbuciste nu locuiesc în zonă și nu sunt obligați să suporte zilnic disconfortul, gălăgia și comerțul stradal sub ferestrele lor.
Cazul meselor din Micro III este, de fapt, o radiografie socială. Arată cât de fragilă este granița dintre tradiția improvizației și dorința pentru un oraș civilizat. Nu e prima dată când vedem asemenea situații.
În anii trecuți, într-o perioadă care a coincis cu mutarea ruralului către urbanul industrializat, spațiile verzi dintre blocuri au fost transformate în grădini de zarzavat, unde se cultivau varză, roșii, ceapă sau pătrunjel. Vai de copilul care „îndrăznea“ să scape mingea prin ele! Ieșea un scandal destul de mare cu vecinii și, de cele mai multe ori, mingea nu era doar confiscată, ci era făcută bucăți cu… cuțitul.
Tot în acea perioadă, multe balcoane de la blocuri au fost transformate în cotețe pentru găini sau iepuri. Ba chiar unii locatari „urbani” nu s-au sfiit să taie găini, rațe sau porci în… cada din baie. Toate aceste obiceiuri țin de reflexe rurale, greu de abandonat, dar total nepotrivite pentru un cartier urban.
Un comerț agricol local, în mod normal, ar trebui să se desfășoare în piața agroalimentară, cea care oferă toate facilitățile de igienă necesare și este special construită în acest sens. Și dacă nu mai este suficientă, se poate (re)deschide o piață de cartier, cum era cea din Micro IV, în condiții legale și civilizate. Soluții există. Să tolerezi comerțul stradal improvizat, indiferent că e pe mese inestetice sau cu produse vândute direct pe asfalt, nu înseamnă să sprijini tradiția, ci să accepți degradarea orașului.
Cazul meselor din Micro III nu este despre câteva legături de ceapă sau despre câteva femei în vârstă. Este despre modul în care ne raportăm la spațiul public și la regulile minime de conviețuire urbană. Alegem să transformăm cartierul (orașul) într-un bazar sau vrem să trăim într-un oraș modern și civilizat? Este o întrebare care ar trebui să-și găsească cât mai repede răspunsul…
P.S.: Sursa informațiilor și fotografia articolului aparțin site-ului Lugojeanul.ro.
Hub media Lugoj 
Lasă un comentariu