De dragul „reformei”, mă mir că a mai fost lăsat clopoțelul!-Comentariile săptămânii

Nimeni nu contestă nevoia de mai bine. Este în firea umană. Dar nu întotdeauna intențiile exprimate s-au dovedit a fi și optime. „Reformă”, ca substantiv comun în limba română, înseamnă: transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură, pentru a realiza un progres. Are cineva, din afara spectrului guvernamental, senzația că ceea ce se întâmplă acum în învățământul românesc are vreo legătură cu progresul? Eu nu am deloc…

În lunile trecute am privit nedumerit informațiile despre schimbările pregătite pentru sistemul de învățământ. Nu fac parte din el decât tangențial, ca părinte, dar ceea ce se întâmplă astăzi ne afectează pe toți. Poate nu „planul de măsuri” în sine m-a consternat, ci mai ales explicațiile oferite.

După instalarea unui nou președinte la Cotroceni și validarea unui nou Guvern, am aflat că România se află în pragul falimentului. Și că trebuie luate urgent măsuri de redresare. Și că se impune o reformă în tot ce ține de stat și de banul public. Totul era urgent, fiecare secundă pierdută ne afunda și mai tare. S-a acționat imediat în segmentul economic care „toacă” cei mai mulți bani din visteria țării. Gaura neagră a economiei românești: învățământul!

Așa se face că noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, și-a suflecat mânecile și, cu un avânt pionieresc păstrat din tinerețe, dublat de vaste cunoștințe psihologice, a apucat satârul și a făcut „reformă”. O reformă din care nu a scăpat nimeni: nici elevii, nici profesorii (titulari sau suplinitori), nici personalul administrativ. Nimeni!

Efectele acestei „reforme” se vor vedea curând. Nu spun că tot ce s-a decis este rău. Există și părți bune. Dar per ansamblu, lipsa de comunicare reală cu cadrele din învățământ și graba aplicării au făcut mai mult rău decât bine.

Tăierea burselor, mărirea normei didactice, comasările școlilor – indiferent de specific – toate făcute pe repede înainte, fără consultare prealabilă, au bulversat sistemul chiar înainte de începerea școlii. Dacă mai punem la socoteală și managementul unităților de învățământ, de cele mai multe ori impus politic și nu pe criterii de performanță, înțelegeți situația în care se află ceea ce, metaforic, numim „viitorul țării”.

Este nevoie de reformă în învățământul românesc? Cu siguranță! Problema este că ceea ce vedem acum nu are nicio tangență cu ideea de progres. Nu înțeleg ce aduce bun tăierea burselor, mărirea normei didactice sau comasarea școlilor vocaționale cu școlile obișnuite. Da, probabil se vor cheltui mai puțini bani de la bugetul aproape falimentar al României. Dar aceasta este singura „reușită” a actualei reforme. Și asta nu sună a progres…

Înțeleg că România se află într-o situație economică dificilă. Aproape accept explicația că vinovate sunt guvernele anterioare. Ridic însă sprânceana când aud asta de la un Guvern format tot din partidele care au guvernat și înainte. Și nu înțeleg deloc de ce s-a început direct, și brutal, cu învățământul. În timp ce despre Justiție, Armată, Interne sau administrație se vorbește încă în șoaptă.

Dacă asta e reforma, atunci nu putem vorbi despre progres. Nu putem vorbi nici măcar despre schimbare reală. Putem vorbi doar despre o improvizație făcută pe repede înainte, ale cărei costuri vor fi plătite de elevi și profesori. Adică exact de cei care nu au nicio vină că România se află, economic, în situația de față.