Primăria Lugoj, cu speranțe mari. Cetățenii, în schimb, sarcastici… – Comentariul săptămânii

Cândva, anunțul unui proiect administrativ nou aducea la Lugoj cel puțin un strop de entuziasm. Oamenii se uitau la poze, la machete, citeau declarațiile administrației și își imaginau plini de speranță cum va arăta orașul lor peste câțiva ani. Astăzi, un astfel de anunț stârnește mai degrabă un zâmbet amar. Nu pentru că lugojenii ar fi devenit brusc cinici, ci pentru că s-au „fript” deja de prea multe ori…

Recent, primarul Călin Dobra a prezentat plin de entuziasm două investiții majore în regenerarea urbană. Sunt două proiecte absolut necesare pentru un oraș care și-a pierdut, de ani buni, atractivitatea și confortul urban. Și de această dată, ca de atâtea ori până acum, sunt proiecte care răspund unei nevoi iminente a orașului și a locuitorilor săi.

Primul proiect vizează reamenajarea străzii pietonale Andrei Mocioni (tronson 2) și a cartierului I.C. Drăgan, cu o valoare estimată la aproximativ 26 milioane lei. Planul prevede paviment nou, mobilier urban modern, iluminat ecologic și transformarea zonei pietonale într-un adevărat culoar cultural. În cartierul Drăgan, se vor reconfigura circulația și spațiile verzi, urmând să fie create locuri de joacă și spații de recreere pentru toate vârstele.

Al doilea proiect are o anvergură și mai mare: regenerarea spațiilor verzi și a malurilor Timișului, cu o valoare de peste 51 milioane lei. Acesta presupune modernizarea celor patru splaiuri – Coposu, 1 Decembrie1918, Brediceanu și Tineretului – cu trotuare lărgite, piste pentru biciclete, parcări rezidențiale și zone verzi, dar și reamenajarea a patru parcuri importante: Prefecturii, George Enescu, Cornet și Ștrand. Proiectul include și modernizarea iluminatului, alături de instalarea unui sistem de supraveghere video pentru siguranță. Termenul estimat de execuție este de 28 de luni din momentul semnării contractului.

Și aici apare paradoxul: deși proiectele sunt necesare și, pe hârtie, arată bine, reacția lugojenilor pe rețelele de socializare a fost nu doar lipsită de entuziasm, ci chiar plină de sarcasm. În loc de felicitări, au apărut ironii și glume amare. Aproape toate comentariile au sunat mai degrabă ca un cor al neîncrederii decât al fericirii.

Dar aceste reacții ar trebui privite, mai ales din partea administrației locale, cu foarte mare indulgență. Explicația e simplă: până acum, prea multe promisiuni făcute de toate administrațiile lugojene au rămas fără finalitate.

În memoria colectivă sunt adânc întipărite proiectele care au stârnit la început bucurie, dar au rămas neterminate, precum „ștrandul” – care nu s-a redeschis, „bazinul acoperit SPA” – inaugurat cu preoți și folclor, dar care a rămas doar o poveste jenantă, „Noul Spital” – care n-a trecut nici măcar de stadiul de intenție, „Centrul Cultural de pe strada Banatului” – lăsat să se degradeze în uitare, și, din păcate, multe, prea multe altele.

Toate aceste proiecte, primite la timpul lor cu entuziasm și speranțe, dar rămase nefinalizate, au creat în comunitatea lugojeană, în timp, o reacție de autoapărare, exprimată prin refuzul de a mai crede. După atâtea eșecuri, lugojenii au decis să aleagă sarcasmul în locul entuziasmului.

Actuala administrație plătește, de fapt, nota de plată a eșecurilor cumulate ale administrațiilor anterioare. Scepticismul nu este îndreptat exclusiv către echipa de acum, ci spre întreaga clasă politică locală, care a obișnuit Lugojul cu promisiuni mari și rezultate modeste.

Cum se mai poate reconstrui încrederea? Poate printr-un proiect mic, dus cap-coadă. Poate prin finalizarea la termen a unuia dintre aceste mari șantiere. Poate cu aceste două proiecte de regenerare urbană, dacă vor fi concretizate. Doar așa ar putea reîncepe o vindecare colectivă. Doar așa ar putea fi readuse bucuria și speranța. Până atunci însă, Lugojul va rămâne în această stare de neputință, în care chiar dacă are proiecte, nu mai știe să se bucure de ele.

Poate că adevărata provocare a administrației actuale nu va fi doar să atragă fonduri și să înceapă șantiere, ci să refacă legătura cu cetățenii. Într-un oraș unde încrederea s-a prăbușit, fiecare proiect dus la bun sfârșit, indiferent de dimensiunea lui, ar însemna mai mult decât o lucrare rece de infrastructură. Ar readuce speranța că vorbele pot deveni fapte.

Deocamdată, Lugojul trăiește între expunere permanentă a unor poze frumos colorate și realitatea ternă a străzilor degradate. Între promisiunea regenerării și sarcasmul comunității. Administrația lugojeană este cea care va reuși sau nu să transforme scepticismul în speranță. Orașul nu are nevoie doar de parcuri și trotuare, ci și de un capital de încredere, fără de care niciun viitor nu poate fi construit.