Fără un public educat, cultura nu are sens. Poți construi teatre, organiza festivaluri și aduce artiști valoroși, dar dacă oamenii nu știu ce privesc sau ce ascultă, totul este fără niciun rost. Cultura nu trăiește doar din aplauze, ci și din înțelegere. Iar această înțelegere nu apare de la sine, ea se formează prin educație. Educația publicului începe devreme, în copilărie, acolo unde se formează gustul, răbdarea și respectul pentru frumos.
Educația culturală nu înseamnă doar să știi cine a fost Brâncuși sau Enescu. Nu este suficient. Trebuie să ai exercițiul trăirii estetice. Doar așa vei putea înțelege ce vezi, ce asculți, ce citești. Doar așa vei ști de ce un act artistic te emoționează și altul nu. Doar așa vei reuși să deosebești valoarea de zgomot, autenticitatea de imitație. Toate acestea nu se învață doar teoretic, ci mai ales prin contact direct cu arta, prin exercițiu și experiență.
În școală, educația artistică există, dar, de multe ori, nu este e luată în serios. Orele de muzică sau desen sunt adesea tratate ca momente de relaxare, nu de formare. Lipsesc programele prin care elevii să intre în contact real cu arta vie, să vadă un spectacol, să audă o orchestră, să participe la un atelier de creație.
Dar poate și mai important este ce se întâmplă în afara școlii. Educația culturală nu este doar datoria profesorilor, ci și a părinților. Să pui copilul să învețe un instrument, să facă balet, să picteze sau să cânte într-un cor nu e o ambiție de moment, ci o investiție în felul în care el va percepe lumea. Arta dezvoltă răbdarea, sensibilitatea, atenția la detaliu și gustul pentru armonie. Un copil care a cântat, a desenat sau a jucat într-o piesă de teatru va ști, ca adult, să recunoască munca din spatele actului artistic și să o respecte.
Din păcate, în multe familii, aceste preocupări lipsesc. Chiar lipsește arta cu desăvârșire din mediul lor. Unii părinți cred că doar „cei talentați” trebuie să facă artă, când de fapt toți copiii ar trebui să aibă o formă de educație estetică. Nu pentru performanță, ci pentru dezvoltare. Pentru că arta, indiferent de formă, educă mintea și sufletul. Învață disciplina, concentrarea și plăcerea lucrului bine făcut, valori care lipsesc din tot mai multe domenii.
Un artist profesionist ajunge acolo după mulți și grei ani de muncă. În spatele unui concert de o oră sunt mii de ore de repetiții, de exercițiu și renunțări. În spatele unui dans perfect, o viață întreagă de efort. Când publicul înțelege acest lucru, actul artistic capătă greutate. Când nu, rămâne doar divertisment. Educația culturală a publicului e cea care face diferența între spectacol și artă, între zgomot și emoție.
De aceea, investiția în educația culturală de timpuriu este o necesitate, nu un moft. Ea nu ar trebui să se rezume strict la manuale sau la ore școlare fade de muzică sau desen. Educația culturală se clădește prin instituții de formare artistică, școli de arte, cursuri de muzică, ateliere de pictură. Toate acestea trebuie privite ca parte din educație, nu ca un cost administrativ sau, pentru părinți, o distracție opțională.
Când un copil este apropiat de artă, se crește nu doar un posibil viitor artist, ci un viitor spectator avizat. Iar o societate care își formează copiii în spiritul artei va avea, peste ani, un public care înțelege, apreciază și respectă cultura. Căci ce este arta fără un public adevărat?
Hub media Lugoj 
Lasă un comentariu