Anul 2025 a fost, pentru Lugoj, un an politic neobișnuit de liniștit. Nu pentru că ar fi existat mari realizări sau confruntări de idei, ci pentru că, după zbuciumul din 2024, scena politică locală pare să fi intrat într-o fază de oboseală generală. Alegerile prezidențiale din primăvară au trecut aproape fără ecou la nivel local, iar partidele politice lugojene nu au găsit nici energia, nici interesul de a se mobiliza cu adevărat.
Această stare de „calm” s-a reflectat și în activitatea Consiliului Local. Majoritatea simplă formată de PSD și USR a asigurat o funcționare cursivă a forului deliberativ. Fără blocaje și fără surprize. Proiectele propuse de executiv au trecut constant, uneori cu o viteză care ridică mai degrabă întrebări decât aplauze. Lipsa conflictelor nu a însemnat întodeauna existența unor dezbateri consistente, ci, de multe ori, a fost mai degrabă o aliniere comodă la deciziile administrației.
În acest peisaj, PNL-ul lugojean, cel care a condus administrația locală în mandatul trecut, și-a asumat rolul de opoziție. Un rol previzibil, dar și limitat. Era greu de imaginat ca liberalii ar fi urmat să voteze cot la cot cu PSD și USR hotărâri care, în esență, anulează sau îngroapă propriile lor proiecte. Opoziția lor nu a fost una de construcție, ci mai degrabă una de delimitare politică, menită să conserve o identitate aflată încă în defensivă (totuși, cu mici excepții).
Singurele anomalii politice au venit din zona AUR. Cei doi consilieri ai partidului au votat, în repetate rânduri, diferit între ei, ieșind din logica votului monobloc. Fie că vorbim de democrație internă sau de lipsă de coerență politică, acest comportament a fost singurul care a spart, din când în când, monotonia predictibilă a ședințelor de Consiliu Local.
Anul 2026 nu se anunță nici el spectaculos. Chiar dacă începutul anului va aduce două momente sensibile – votarea bugetului local și aprobarea noii organigrame a UAT – actuala configurație politică sugerează același scenariu: decizii adoptate fără mari convulsii și fără confruntări serioase de viziune.
Este, fără îndoială, de preferat așa, ca Lugojul să traverseze această perioadă fără conflicte politice. Să fie totul concentrat pe funcționarea administrației și pe luarea deciziilor necesare orașului, și nu pe dueluri de orgolii.
Dar este la fel de important ca acest climat să fie dublat, totuși, de o opoziție lucidă și responsabilă. O opoziție care să vegheze la echilibrul deciziilor și să confirme că liniștea din Consiliul Local este rezultatul unei guvernări mature, nu al unei absențe „tacite” de dezbatere. Este bine să ne bucurăm de liniște, dar ideal ar fi să o facem fără a ne teme de consecințele ei…

Lasă un comentariu