La 1 ianuarie 2025, lugojenii intrau într-un an care părea, cel puțin la nivelul cheltuielilor curente, relativ stabil. Impozitele locale erau cam aceleași, utilitățile aveau încă prețuri ținute sub control, iar marile scumpiri păreau, pentru moment, amânate.
La doar un an distanță, realitatea este însă mult mai dură. Nu vorbim despre o singură majorare punctuală, ci despre un cumul de creșteri care, puse cap la cap, schimbă radical bugetul unei familii obișnuite din Lugoj.
Dacă comparăm prețurile pe care le știam în ianuarie 2025 cu cele pe care le cunoaștem în 2026, ar cam trebui să ne luăm cu mâinile de cap. Sigur, fiecare scumpire are propria ei explicație, dar asta nu înseamnă că buzunarele noastre le și înțeleg…
Cea mai recentă lovitură vine din zona impozitelor pe clădiri. Față de 1 ianuarie 2025, acestea au crescut, în multe cazuri, cu aproximativ 80%. E adevărat, nu printr-o decizie dorită de administrația locală, ci prin aplicarea unei noi formule de calcul impuse la nivel central. A fost modificat Codul fiscal, unde baza de impozitare a fost majorată consistent. Chiar dacă procentele locale au rămas identice, suma finală de plată a crescut automat. Dar, pentru proprietar, explicațiile tehnice contează mai puțin. Cert este că plătim mai mult…
A doua mare schimbare este la prețul energiei electrice. La începutul lui 2025, mai toți lugojenii plăteam curentul la prețuri plafonate, în jurul valorii de 0,68 lei/kWh. După liberalizarea completă a pieței, la 1 iulie 2025, tarifele din contractele actuale au ajuns frecvent la 1,35–1,50 lei/kWh. Pentru acest segment de consumatori, vorbim de o creștere de aproape 100%, adică o dublare a prețului. Nu toți au resimțit acest salt în aceeași măsură, dar pentru cei aflați la plafonul minim, diferența este clară și constantă, lună de lună.
Peste toate astea, în Lugoj, prețurile la apă, canal și salubrizare au avut un salt spectaculos în 2025. Schimbarea operatorului de apă și canal, de la cel local, Meridian 22, la cel regional, Aquatim S.A., precum și problemele întâmpinate de operatorul regional de salubrizare, RETIM S.A., au aruncat tarifele, pur și simplu, în aer.
Falimentul operatorului local de apă și canal, Meridian 22, a obligat municipalitatea lugojeană să recurgă la singura soluție viabilă: aducerea operatorului regional Aquatim. Dar Aquatim nu a venit cu „mâna goală”, ci și-a adus și propriile tarife, care sunt aliniate la costurile regionale reale. Rezultatul: o creștere de aproximativ 50% la apă, iar la canalizare un salt și mai mare, de aproximativ 250%. În mod corect spus, Aquatim nu a mărit niciun tarif, doar a aplicat la Lugoj propriile tarife, reglementate prin ANRSC. Dar prețurile pe care trebuie să le suporte lugojenii s-au majorat substanțial. Cum am spus, explicațiile, chiar dacă argumentate logic, nu ajută prea mult la portofel…
Operatorul regional de salubrizare, RETIM SA,, a mărit și el substanțial, pe parcursul anului 2025, tarifele. Dacă în ianuarie 2025 lugojenii plăteau în jur de 20–21 lei/persoană/lună, în prezent tariful a ajuns la peste 31 lei/persoană/lună. Vorbim, așadar, de o majorare de peste 50% într-un interval scurt de timp. Și în acest caz, justificarea oficială, prin creșterea costurilor de tratare a deșeurilor și prin decizii luate la nivel județean, nu ne ajută cu nimic.
Și asta nu e tot… vorba reclamei. Anul 2026 va mai aduce o „surpriză”, care va afecta bugetul de cheltuieli al lugojenilor. Dacă până acum prețul gazului pentru consumatorii casnici a rămas relativ stabil datorită plafonării menținute de stat, din 31 martie 2026 se va liberaliza și acesta. Estimativ, creșterea va fi de aproximativ 5%, dar ea va depinde de evoluția pieței, care nu garantează absolut nimic.
Privite separat, toate aceste creșteri au propriile lor justificări. Pe care chiar le înțelegem (cel puțin, pe unele dintre ele). Problema reală apare atunci când le adunăm. Față de 1 ianuarie 2025, lugojeanul de rând plătește mai mult la impozite, mai mult la curent, mai mult la apă-canal și mai mult la salubrizare. Din 2026 îl așteaptă și scumpirea gazului.
Un buget este compus din venituri și cheltuieli. Veniturile populației, în cea mai mare proporție, nu au crescut deloc în 2025 și nici nu se întrevede vreo creștere în 2026. Toate aceste scumpiri vor afecta clar bugetele familiale. Stau și mă întreb de unde vom tăia, noi, lugojenii, pentru a putea plăti noile prețuri? Că de la traiul de zi cu zi, ăla cu pusul pâinii pe masă, e mai greu. De la cultură, de la educație?



Lasă un comentariu