Cea mai „grea” ninsoare de după 2018 încoace ne-a mai luat nouă, lugojenilor, gândul de la Aquatim și impozite. Două zile de ninsoare abundentă au fost suficiente să schimbe subiectele deja devenite tradiționale pe rețelele de socializare. Dar taberele au fost aceleași: de o parte Primăria și fanii ei, de cealaltă… ceilalți.
Trebuie să recunosc că e deloc plăcut când ninge așa mult, chiar dacă ninsoarea asta mai scoate, câte puțin, și copilul din tine. Dar când vezi cât ai de dat la lopată ca să cureți curtea, mașina și trotuarul din fața casei, uiți imediat de copilărie. Ba chiar te și miri, după 2–3 lopeți, la ce prostii ai putut să te gândești.
Declarativ, Primăria a stat bine:
„În urma ninsorilor abundente, pe raza municipiului Lugoj s-a depus un strat consistent de zăpadă, ceea ce a necesitat intervenția continuă a utilajelor pe arterele principale. S-au împrăștiat aproximativ 50 de tone de material antiderapant (sare și nisip), precum și clorură de calciu. Pentru deszăpezire au acționat 4 autocamioane cu lamă și sărăriță și 3 utilaje cu lamă și sărăriță. Totodată, aproximativ 35 de lucrători ai serviciilor din subordinea Primăriei intervin manual în zonele pietonale prioritare (instituții, școli, grădinițe).” – comunicat pe pagina de Facebook a Primăriei Lugoj.
Practic… iarna nu-i ca vara! Adevărul e că fraza asta băsesciană cred că e cea mai pomenită în perioada asta. Mai ales de cei care se ocupă cu deszăpezitul… Aș fi prea cârcotaș să spun că nu am văzut activitate din partea celor de la Primărie în cele două zile mai grele, dar nici nu pot să laud ceva care, și dacă era făcut la superlativ, ar fi fost de domeniul normalului.
E loc și de mai bine? E cineva care ar putea spune că avem ceva în Lugoj care nu este perfectibil? Eu zic că nu! E loc de mai bine în toate. Dacă stai și analizezi la rece – nu ai cum altfel, la ce temperatură e afară… – și vezi care a fost situația și în orașele mai apropiate, dar mai mari ca Lugojul – Timișoara, Reșița sau Arad –, înclin să cred că am stat chiar bine. Doar comparativ vorbind…
O bulină neagră și mare aș da-o celor care au avut puterea de a decide dacă să înceapă sau nu elevii școala joi dimineață, la noi, în Timiș. Adică peste tot se vorbea despre prognoza meteo complet nefavorabilă pentru dimineața zilei de 8 ianuarie, dar unora li s-a părut în regulă ca, între orele 7.30–8.00, să fie carosabilul plin de mașini, străzi nedesăpezite, locuri de parcare pline cu zăpadă. Poate din cauză că a fost liber cu o zi înainte și nu a lucrat nimeni dintre cei care trebuiau să ia decizia?
Simpatică a fost și reacția unora de pe rețelele de socializare, care erau supărați rău de tot pe Primărie că nu a făcut șoseaua ca-n palmă, dar care au „uitat” să-și curețe zăpada din fața blocului. Nu toată lumea știe că proprietari cu obligații sunt și cei care dețin apartamente în condominii, nu doar cei care dețin case.
Din toată povestea asta cu fulgi de nea s-a desprins și o concluzie politică: Călin Dobra nu va avea niciun principal contracandidat la alegerile pentru funcția de primar din 2028! Mai țineți minte cum s-a lansat, la ultima zăpadă serioasă care a căzut peste Lugoj, cea din 2018, principalul contracandidat al primarului Boldea la alegerile pentru fotoliul de primar din 2020? Călare pe tractoare, pluguri sau alte utilaje împrumutate de la prietenii patroni din oraș, demonstrând unui electorat întreg că, dacă vrei desăpezire, poți. Anul acesta? Nimic! Deci e clară treaba…
P.S. Principala poză a articolului aparține Cosminei Livadariu



Lasă un comentariu