Cine este obligat să (ne) curețe zăpada din fața casei?


Zilele acestea de zăpadă, urmate de ger, mi-au adus aminte foarte clar de ce nu cad mereu pe spate de fericire când ninge. Da, așa este, când ninge „ca-n povești” e frumos și e chiar normal ca anotimp, dar când îmi amintesc și de perioadele în care am rămas fără curent pentru câteva zile (ca-n 2018) sau când a trebuit să dau non-stop la lopată (ca-n zilele astea), nu mai e. Și atunci mă așez frumos într-un colț și încep să număr câte zile mai sunt până vine vara…

Aproape toată lumea, dacă nu înjură Primăria că nu i-a curățat trotuarul din fața casei sau a blocului, sigur se laudă cu spiritul civic care i-a pătruns atunci când l-au curățat singuri. Pe la case, unde s-ar ști exact cine este leneșul străzii, oamenii ies aproape toți și imediat la curățare. Cei din cartiere, de la blocuri, mai puțin (prea au fost obișnuiți de către cei de la Primărie să li se măture trotuarele…), chiar dacă un trotuar în fața unui bloc, unde locuiesc între 10 și 20 de familii (de alea turn nu mai zic nimic…), are lungimea de doar vreo 10 metri.

Ceea ce nu știe, de fapt, lumea și, în mod cert, unii dintre consilierii locali lugojeni care s-au pozat cu lopata în mână, lăudându-se că doar ei au spirit civic-gospodăresc, este că această curățare a trotuarului din fața imobilului pe care îl dețin este o obligativitate și nu un moft cetățenesc.

Este foarte clar stipulat în Hotărârea de Consiliu Local nr. 223 din 31.05.2022, votată unanim de consilierii locali din acel mandat:

Art. 2, alineatul 5: „necurățarea zăpezii de pe rigolele și trotuarele din dreptul clădirilor și proprietăților pe care le dețin sau folosesc, inclusiv pe căile de acces și locurile de parcare pe care le folosesc, (se sancționează) cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoane juridice”.

Cu alte cuvinte, în Lugoj (dar e la fel în mai toate orașele), ai obligația legală — nu doar morală — să cureți zăpada și gheața de pe trotuarul din fața casei tale și de pe locul de parcare pe care îl folosești (nu doar pe care îl deții). Așa că, mare atenție, cu proxima ninsoare: gândiți-vă de două ori când luați decizia de a nu deszăpezi în fața imobilului unde sunteți proprietari și de a aștepta ori să vină Primăria să o facă, ori să topească soarele zăpada (ceea ce ar fi cel mai probabil…).

Și autoritățile au vina lor, în acest caz. Legea există, e clară și prevede sancțiuni. Întrebarea este simplă: câte amenzi s-au aplicat, concret, în baza acestei hotărâri? Câte amenzi a dat Poliția Locală Lugoj pentru necurățarea trotuarului din fața imobilului sau a locului de parcare? Eu zic că zero. Din păcate, în lipsa aplicării ei, hotărârea de Consiliu Local rămâne o simplă hârtie bună de… invocat în articole, nu de respectat.

P.S. Dacă mai vedeți consilieri locali care se pozează cum își curăță zăpada din fața blocului, lăudându-se cu spiritul civic care i-a pătruns, explicați-le frumos că mai bine ar da-o-ncolo de campanie electorală ieftină și să pună mâna să citească obligațiile cetățenești impuse de Consiliul Local, din care și ei fac parte.

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑