Avariile apărute la rețeaua de apă din Lugoj au început înainte de sărbătorile de iarnă și au continuat după Revelion, a explicat șeful Sucursalei Lugoj a Aquatim SA, inginerul Mihai Grozăvescu, într-un interviu acordat pe tema problemelor din rețea.
„Problemele au început cam în jurul datei de 15 decembrie. Primele avarii au fost pe magistrala de pe 13 Decembrie și pe Brândușelor. În aproximativ trei săptămâni am avut patru avarii pe acest tronson, pe o lungime de circa 700–800 de metri”, a declarat Mihai Grozăvescu.
Potrivit acestuia, avariile produse pe magistrală generează pierderi mari de apă și căderi importante de presiune. „Problemele sunt foarte mari. Când ai avarii pe magistrală, pierderile de apă sunt mari și automat apar și căderi de presiune”, a explicat șeful Aquatim Lugoj.
Magistrala afectată alimentează Uzina 1 din Uzina 2, iar existența unei avarii pe acest tronson duce la creșterea artificială a consumului. „Crește foarte mult consumul pe Uzina 1 și nu se mai poate face acumulare pe timpul nopții. Atunci presiunea trebuie redusă, iar în timpul zilei, la vârf de consum, apar probleme de alimentare”, a spus Grozăvescu.
Conducte vechi și avarii greu de depistat
Un alt factor major îl reprezintă starea infrastructurii. „Conductele sunt foarte vechi, din anii ’70–’80. Pe lângă gradul ridicat de colmatare, sunt și foarte sensibile structural. Orice impact de temperatură le afectează”, a arătat șeful sucursalei.
Diferențele mari de temperatură și ciclurile de îngheț–dezgheț favorizează apariția crăpăturilor. „Apar avarii care, dacă prind un sistem de canalizare sau alte rețele pe lângă, duc apa pe traseul cel mai ușor. Apa se duce direct în canalizare sau în rigole și nu iese la suprafață”, a explicat Grozăvescu.
Din acest motiv, multe defecțiuni sunt dificil de identificat. „Sunt extraordinar de greu de depistat, inclusiv cu echipele de detecție. Am avut campanii de detecție pe oraș, de o săptămână, chiar două săptămâni. Colegii au stat pe teren zi și noapte, au verificat în special magistralele, dar prea puține avarii s-au găsit imediat. Uneori durează câteva zile până când apa iese la suprafață”, a precizat acesta.
Avarii majore în perioada sărbătorilor
În perioada sărbătorilor, pe lângă cele patru avarii de pe magistrala din zona 13 Decembrie – Brândușelor, au mai fost identificate avarii mari pe strada Timișorii, în câmp, tot pe magistrala care pleacă de la Uzina 1, și încă una pe strada Caransebeșului.
„Inclusiv ieri, am avut o nouă avarie majoră pe strada 20 Decembrie 1989, în apropierea primăriei, care a dus la lipsă totală de apă în oraș pentru aproximativ o oră și jumătate – două ore. Pe unele zone apa a lipsit mai mult timp”, a spus Grozăvescu.
Cele mai afectate au fost apartamentele situate la etajele superioare. „Problema principală a fost presiunea. Uzinele de apă nu pot produce suficientă apă încât să menții și presiunea, și să nu pierzi apă prin avarii sau în canalizare”, a explicat șeful Aquatim Lugoj.
Situația actuală
La momentul interviului, (marți, 20 ianuarie 2026) majoritatea avariilor au fost remediate. „La ora actuală mai este o singură avarie, tot în zona primăriei, în zona străzii 20 Decembrie 1989, destul de aproape de cea de ieri, dar în curs de remediere. Restul le-am închis”, a precizat Grozăvescu.
În ceea ce privește presiunea apei, acesta spune că situația ar trebui să se stabilizeze rapid. „După ce s-a oprit apa, rețeaua s-a dezamorsat complet. Până se aerisește, mai durează puțin, dar nu ar trebui să fie mai mult de o zi”, a afirmat el.
Totuși, riscul apariției unor noi probleme rămâne. „Suntem într-un normal pe o linie de plutire foarte fină, foarte precar. De la o zi la alta, lucrurile se pot schimba, în funcție de temperaturi. Acum avem minus 7 grade noaptea, peste câteva zile pot fi temperaturi pozitive”, a avertizat șeful Aquatim Lugoj.
Pierderi mari și „consum fals”
Un fenomen constant este așa-numitul „consum fals”. „Când crește consumul, de fapt nu e apa cerută de populație. Apa se scurge prin avarii. Pierderile în rețea sunt deja la 70–80% și fără avarii, din cauza infrastructurii învechite”, a explicat Mihai Grozăvescu.
Lucrări pregătite pentru perioada următoare
În paralel cu depistarea și repararea avarilor, Aquatim se pregătește pentru lucrări de modernizare. „Suntem în procedură de achiziție și evaluare pentru lucrările pe care le vom derula împreună cu Primăria Lugoj. Avem în achiziție primul lot de branșamente pentru blocuri. Primăria va face partea hidraulică, iar noi vom face căminele de branșament, cu tot cu echipare și contoare”, a declarat Grozăvescu.
Lucrările ar urma să înceapă în primăvară, urmând și modernizarea completă a distribuției de la Uzina 2. „Avem nevoie de o automatizare reală, pentru a controla presiunile pe orar, să reducem consumurile de energie și numărul de avarii”, a concluzionat șeful Sucursalei Lugoj a Aquatim.
Tot din primăvară vor începe lucrările și la proiectele de regenerare urbană, unde Aquatim este partener Primăriei Lugoj. În cadrul avestui proiect, Aquatim va schimba întreaga rețea de apă și canal pe ambele maluri ale râului Timiș, pe tronsonul 2 al Centrului de pe Mocioni și în Cartierul I.C. Drăgan. „Oamenii vor simți că va fi mai bine atunci când nu vor mai fi avarii și nu li se va mai lua apa. Calitatea apei va veni în paralel cu toate aceste investiții”, a concluzionat Mihai Grozăvescu – șeful Sucursalei Lugoj a Aquatim.

Lasă un comentariu