Școala de Arte „Remus Tașcău” din Lugoj are, din decembrie 2025, un nou director interimar. Este vorba despre actorul Tudor Trăilă, care deține totodată funcția de consilier juridic în cadrul Casei de Cultură „Traian Grozăvescu”. Numirea a fost făcută de către primarul Călin Dobra, pentru a asigura funcționarea instituției din punct de vedere administrativ, al documentației și al procedurilor legale.
Decizia vine după o perioadă îndelungată de disfuncționalitate a Școlii de Arte. În ultimii patru ani, de la expirarea mandatului ultimului director interimar, Emanuel Cebzan, instituția a funcționat într-un regim de avarie, fiind coordonată prin soluții juridice provizorii, de la semnătura primarului, în calitate de ordonator principal de credite, până la delegări limitate de atribuții către conducerea Casei de Cultură „Traian Grozăvescu”.
Declinul Școlii de Arte „Remus Tașcău” a început după preluarea acesteia de către Primăria Lugoj, în 1999, de la Ministerul Învățământului, ajungând în prezent în situația de a nu mai avea, practic, „obiectul muncii”. După anul 2020, a existat inclusiv o tentativă de desființare a instituției, materializată într-o Hotărâre de Consiliu Local adoptată în 2022, ulterior abandonată din cauza unor erori de procedură juridică.
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, susține că numirea lui Tudor Trăilă ca director interimar este un pas necesar înaintea unei reorganizări mai ample:
„Numirea domnului Tudor Trăilă ca director interimar la Școala de Arte a venit ca urmare a unei decizii privind necesitatea funcționării activității din punct de vedere al documentației și al procedurilor. Din păcate, Școala de Arte nu mai este funcțională de ani de zile, având obiectul principal de activitate blocat, iar în loc de inițiative constructive au existat doar nemulțumiri, dispute în Consiliul Local și acțiuni în instanță.”
Edilul afirmă că obiectivul administrației locale este menținerea și dezvoltarea educației vocaționale pentru copii, printr-o reorganizare a activității sub o singură structură instituțională:
„Îmi doresc foarte mult o reorganizare a acestei activități, pentru a susține în continuare componenta vocațională. Această reorganizare mi-o doresc sub o singură umbrelă, și anume dezvoltarea Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj, care să preia această activitate și să o repună în valoare, alături de teatru, ansamblul de dansuri și Corul Ion Vidu.”
Conform declarațiilor administrației locale, numirea directorului interimar este o soluție temporară, urmând ca în perioada următoare să fie făcute publice propunerile concrete de reorganizare a Școlii de Arte „Remus Tașcău”.


Lasă un comentariu