Final de săptămână cultural la Lugoj: literatură, muzică, poezie, teatru și rock


Finalul lunii ianuarie aduce la Lugoj o succesiune de evenimente care pot fi privite, fără exagerare, drept o veritabilă săptămână culturală. Fără a fi anunțată oficial sub această titulatură, agenda orașului cuprinde, de miercuri până sâmbătă, manifestări care acoperă literatura, muzica clasică, poezia, teatrul și zona de rock, adresându-se unor publicuri diferite.

Miercuri, 28 ianuarie, Biblioteca Municipală Lugoj deschide această serie cu o întâlnire literară cu scriitorul Adrian Dinu Rachieru. Programat de la ora 17:00, evenimentul include prezentare de carte, dialog cultural și sesiune de autografe. Întâlnirea este susținută de Dumitru Oprișor, Remus Valeriu Giorgioni și Adriana Weimer și se adresează cititorilor interesați de literatură și critică literară, într-un spațiu care și-a păstrat constant rolul de promotor al cărții și al dialogului cultural.

Joi, 29 ianuarie, muzica clasică își găsește locul în programul cultural al orașului. De la ora 12:20, la Studio-ul de Concerte „Elisabetha Toth”, are loc Recitalul de pian organizat de Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj – structura Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”. Pe scenă vor urca elevii Radu Bercean, Isaac Florea și Iosif Daniel Godja, din clasele profesorilor Carmen Schöner, Claudia Crețiu și Raluca Miclăuș. Profesor coordonator: Raluca Miclăuș. În program sunt incluse lucrări de J.P. Rameau, J. Haydn, Fr. Liszt, A. Scriabin, Cl. Debussy, A. Wagner și S. Joplin, confirmând continuitatea și nivelul școlii muzicale lugojene.

Tot joi, 29 ianuarie, dar seara, de la ora 19:00, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” găzduiește comedia „Bărbații la 40, femeile la 43”, spectacol scris și regizat de Octavian Strunilă, cu Andreea Mateiu și Leonid Doni în distribuție. Producția se adresează publicului adult și propune, într-o cheie de umor direct, situații și tensiuni recognoscibile din viața de cuplu și din crizele vârstei mature.

Sâmbătă, 31 ianuarie, începând cu ora 10:00, Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” devine spațiu pentru poezie și tradiție prin organizarea Concursului județean de recitare „Parfum de poezie”, ediția a IX-a. Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială nr. 2 Lugoj și reunește elevi din județ, în secțiuni de recitare de versuri în grai bănățean și recitare de poezie eminesciană, cu scopul de a încuraja exprimarea artistică și păstrarea identității culturale locale.

Seara aceleiași zile, 31 ianuarie, schimbă complet registrul cultural. La Clubhouse Road Patrol MC Lugoj, trupa ESSEDUM, formație din Finlanda, susține un concert de metal, cu acces pe bază de bilet. Evenimentul se adresează publicului pasionat de rock și metal și completează, într-o notă alternativă, paleta culturală a săptămânii.

Au mai fost zile în care Lugojul respira cultură, dar rar s-a întâmplat să fie o asemenea diversitate de genuri, de la literatură și poezie, la pian clasic și rock. Îmbucurător este faptul că din aceste cinci evenimente, două provin strict din zona privată a culturii, ceea ce înseamnă că orașul nostru rămâne o piață culturală atractivă. Și celelalte evenimente, chiar dacă sunt organizate de instituții publice, costurile din bugetul local adresate lor sunt minime. Este un pas înainte nu doar cultural pentru Lugoj, ci și conceptual. Prin comparație cu anii în care s-au cheltuit sume consistente din bugetul local în numele culturii, într-un mod haotic și fără rezultate vizibile, acest model pare nu doar mai eficient, ci și mai onest.

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑