Nici nu știu cum să încep acest articol, cu mulțumiri sau cu injurii? Că s-ar potrivi ambele… Partea pozitivă este că o bună bucată din coșmarul prin care a trecut Lugojul în ultimii ani s-a sfârșit. Partea proastă e că a mai rămas încă ceva din el…
Și a venit și ziua de 1 iulie 2024, zi în care „echipa” care a condus acest oraș mai bine de 3 ani și jumătate, a devenit istorie. Că au ales să iasă pe ușa din dos, asta e strict treaba lor. Fiecare își merită soarta. Partea proastă e că au făcut-o pe „spatele” acestui oraș și a locuitorilor lui.
Mi-e și greu să definesc acest mandat al „echipei” Buciu/Blidariu. Nu cred că există ceva similar în istoria Lugojului. Măcar la acest capitol, trebuie să recunosc, au fost originali. A fost mandatul lui Buciu? A fost mandatul lui Blidariu? A fost mandatul PNL-ului lugojean? Nu cred că există cineva care să răspundă coerent la aceste întrebări. Nici măcar ei…
Dar ce mai contează? Lugojenii au fost fermi în data de 9 iunie 2024 și le-au arătat ușa. O consecință normală a modului cum au fost „respectați” în tot acest timp. Dar, ca într-un adevărat „grand finale”, „echipa” a mai reușit să dea un ultim bobârnac bunului simț și normalității.
Plecarea prin demisie înainte de încheierea mandatului a celui care a fost „primar interimar” , Bogdan Blidariu, nu a demonstrat decât ceea ce știa toată lumea: „Bogdan Blidariu n-a existat. A existat doar un oraș care trebuia condus din „umbră”. A existat doar un instrument cu ajutorul căruia cineva voia să conducă. A existat doar o semnătură. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Blidariu” (e după Marin Sorescu…)
Ce se va întâmpla cu acest oraș până în luna octombrie? Cine va răspunde la salutul „Să trăți, dom’ primar!”, aruncat plin de obligație profesională de către portarul de la Primărie? Ca variantă de avarie, a acceptat domnul Serendan, în ceasul al 12-lea, să o facă. Chiar dacă doar până la 1 august. Și din declarațiile pe care le-a dat presei, citite printre rânduri, se vede de la o poștă că, la rândul domniei sale, a făcut-o tot la „sugestia” celui care a umplut de „respect” lugojenii, Claudiu Buciu…
Se putea sfârși toată această poveste și altfel? Desigur, dar asta ar fi implicat responsabilitate, respect (în adevăratul sens al cuvântului!), integritate, bun simț și profesionalism, atribute pe care, din păcate, nu le-am regăsit la cei implicați.
Cum ar fi fost dacă după data de 8 iulie 2022 Claudiu Buciu și-ar fi recunoscut incompetența profesională și, după scuzele de rigoare adresate lugojenilor, ar fi plecat la el acasă, în Germania? Cum ar fi fost dacă cel care a devenit conform legii primar interimar, Bogdan Blidariu, și-ar fi văzut de îndatoririle rezultate din funcția pe care o deținea, fără a mai apela la un „consilier personal”, care să îi strice complet imaginea? Cum ar fi fost dacă, cel puțin acum, în ceasul al 12-lea, întreaga „echipă” și-ar fi recunoscut înfrângerea, dar, din RESPECT pentru lugojeni, și-ar fi continuat până la final mandatul? Cum ar fost dacă…
Dar nu a fost să fie… S-a ales același parcurs care a „consacrat” tandemul Buciu/Blidariu până acum. Cum am mai spus, nici nu mă așteptam la altceva. Dacă timp de peste 3 ani această „echipă” a promovat ambiguitatea rezultată din neprofesionalism și lipsă de respect, era culmea ca acum, la final, să aleagă altceva…
Mi-aș fi dorit să închei acest articol într-o notă optimistă, dar chiar nu pot. Din păcate, trecutul și-a lăsat adânc amprenta în prezent. Vom avea nevoie de mult, foarte mult bine, până să putem (cel puțin eu…) să ne bucurăm de normalitate. „Muțumim” pentru acest fapt „echipei” Buciu/Blidariu, care a reușit să ne umple de „respect”, chiar și până la final!


Buna ziua.
Sunt deacord cu opinia D-voastra, citez: „Din păcate, trecutul și-a lăsat adânc amprenta în prezent. ” Dar sa nu uitam ca „trecutul” nu este cel apropiat (candidatura Baciu / Blindariu) ci un trecut remoto,cu o amprenta de cel putin 9-12 ani,de la penultima administratie. Sincer, n-asi „canta” victoria prea repede in favoarea noii administratii. In ceea ce priveste preluarea administratiei pentru doar o luna, (dupa care „Domnul cu mila”), pentru cetatenii lugojului devine o normalitate,tanand cont ca si amenajarea orasului tot cu „bucatica” se face. Azi se pune un bec la iluminarea stazilor,maine se asfalteaza jumatate din centru, pentru poimaine, ne mai gandim ! Personal,asi dori sa aud cat mai putine „dezbateri politice” succesive alegerilor si mai multe fapte concrete.
ApreciazăApreciază