River Party revine la Lugoj. Organizatorii anunță ediția din 2026

Evenimentul River Party, organizat de clubul de motocicliști Road-Patrol MC Lugoj, va avea și o a doua ediție. Organizatorii au anunțat că întâlnirea este programată pentru perioada 10–12 iulie 2026.

Prima ediție a avut loc anul trecut, pe malul Timișului, în zona de picnic de lângă podul de pe centura orașului, în apropierea balastierei, și a adunat la Lugoj atât motocicliști, cât și iubitori de muzică rock veniți pentru atmosfera specifică acestor întâlniri.

La momentul respectiv, într-un interviu acordat Hub Media Lugoj, Zoltan Matyus, președintele Road-Patrol MC Lugoj, vorbea despre munca din spatele organizării evenimentului și despre dorința clubului de a construi, în timp, o întâlnire care să devină tradițională la Lugoj.

A fost multă muncă pentru organizarea primei ediții, dar reacțiile celor care au venit ne-au arătat că merită să continuăm și în anii următori”, declara liderul clubului moto lugojean.

În același interviu, organizatorii spuneau că prima ediție a fost și un test pentru a vedea cât interes există pentru un astfel de eveniment la Lugoj. „Fiind prima ediție, nu știu exact câți oameni vor veni. Și bikeri, și rockeri – sper să ne adunăm mulți”, spunea atunci Zoltan Matyus.

Anunțul făcut acum de organizatori confirmă această intenție, River Party urmând să revină la Lugoj în vara anului 2026. Deocamdată a fost comunicată doar perioada desfășurării evenimentului, urmând ca în perioada următoare să fie prezentate programul complet, concertele și celelalte activități pregătite pentru participanți.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura