O veste bună pentru cultura lugojeană: Consiliul Județean Timiș a pus în transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de eligibilitate pentru finanțările nerambursabile destinate proiectelor cultural-artistice și de tineret din anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Este vorba despre cadrul oficial prin care vor putea fi acordate fonduri publice pentru inițiative culturale și proiecte dedicate tinerilor din județul Timiș, printr-o procedură de selecție organizată în baza O.G. nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Ghidul aflat în consultare publică stabilește condițiile de acordare a finanțărilor, direcțiile strategice urmărite, domeniile de aplicare și criteriile de eligibilitate pentru proiectele care vor putea primi sprijin financiar din partea administrației județene. Potrivit legii, autoritatea finanțatoare are obligația de a organiza anual cel puțin o sesiune de selecție, imediat ce sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea cheltuielilor bugetare.
Documentația poate fi consultată pe site-ul Consiliului Județean Timiș, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, dar și la sediul instituției din Timișoara.
Persoanele interesate pot transmite propuneri, sugestii și opinii până la data de 26 martie 2026, prin e-mail, prin poștă sau direct la registratura Consiliului Județean Timiș. În cazul în care o asociație legal constituită sau o instituție publică solicită acest lucru în scris până la aceeași dată, poate fi organizată și o dezbatere publică pe marginea proiectului.
Pentru Lugoj, acest ghid poate fi util atât instituțiilor de cultură, cât și operatorilor culturali privați, asociațiilor și inițiativelor independente care pregătesc proiecte și au nevoie de finanțare. Într-un oraș în care multe inițiative culturale se bazează mai mult pe entuziasm decât pe bugete consistente, astfel de oportunități pot face diferența.





Lasă un răspuns