Situația de la echipa de fotbal a CSM Lugoj, devenită neclară în urma informațiilor apărute în spațiul public despre schimbarea antrenorului, a fost lămurită printr-o declarație oficială oferită exclusiv pentru Hub Media Lugoj.
Șeful Serviciului CSM, Marius Maier, susține că nu există o demitere a actualului antrenor, ci o măsură temporară, cu caracter disciplinar.
„Contrar informațiilor transmise, antrenorul Laczko nu a fost demis. Este suspendat în acest moment”, a declarat Maier.
Acesta explică faptul că decizia vine în urma unei situații tensionate la nivelul echipei, motiv pentru care a fost declanșată o anchetă internă:
„S-a constituit o Comisie de Disciplină pentru a efectua o anchetă asupra situației apărute în ultima perioadă la echipa de fotbal.”
Pe durata acestei investigații, atribuțiile antrenorului principal sunt suspendate, măsură pe care conducerea o consideră necesară:
„În acest moment s-a stabilit suspendarea atribuțiilor antrenorului principal pe durata investigației Comisiei de Disciplină.”
Pentru a asigura continuitatea activității echipei, a fost propus un antrenor interimar:
„Pe durata acestei perioade, atribuțiile vor fi preluate de o altă persoană. Ne-am gândit să-l numim pe Claudiu Șerbănoiu, antrenor în cadrul clubului, care vine pro bono, în regim de voluntariat.”
Marius Maier susține că această soluție este una de moment, menită să deblocheze situația echipei:
„Sperăm să ieșim dintr-o situație tensionată, care a generat prejudicii de imagine și o poziție îngrijorătoare în clasament.”
„Se dorește un șoc la echipă, pentru a încerca îmbunătățirea rezultatelor și crearea unei stări de spirit mai bune în rândul jucătorilor”, a mai precizat acesta.
În final, șeful Serviciului CSM a reiterat ideea centrală:
„Repet, antrenorul Laczko nu este demis și nu este înlocuit definitiv. Este, în acest moment, suspendat.”
Prin această declarație, conducerea CSM Lugoj fixează poziția oficială: nu există un antrenor schimbat, ci unul suspendat, iar echipa este condusă temporar de un interimar, pe durata unei anchete disciplinare.








Lasă un răspuns