Războiul lalelelor

Din câte am observat, nu prea avem cu ce ne lăuda prin Lugoj. Dacă am fi avut, plantarea unor lalele ar fi trecut ca un fapt banal. Dar, din păcate, a fost unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă. A bătut de departe situația Podului de Fier, contractele cu Aquatim sau lipsa ștrandului. Și asta nu e deloc îmbucurător.

Foarte activ în această poveste a fost un „fost”, care a dat, mai nou, în patima ChatGPT-ului. Chiar dacă îi acuză pe alții că îl folosesc, este campion la poze realizate cu AI și răspândite în spațiul online. Printre ele, una cu lalele la 5 euro bucata, unde cea mai răsărită semăna izbitor de tare cu actualul primar.

Dar nici actualul primar n-a stat cu mâna-n sân și a postat și el în spațiul online o poză laudativă cu lalele, dar și un document oficial prin care demonstra că „fostul” minte. Prețul lalelelor este de vreo 25 de ori mai mic conform celor arătate și asta o certifică un document real, nu creat cu AI.

Trebuie să recunosc că a dat bine la mulțime plantarea acelor lalele în Parcul Poștei. A mai scos orașul din griul cotidian. Se vede că cineva a stat ani buni prin Timișoara. Dar ar fi interesant de copiat și alte idei de pe acolo. Căci cu o lalea nu faci primăvară.

Când se vor ofili, vom rămâne cu aceeași fântână nefuncțională de ani buni și cu cele două statui puse alandala prin parc.

M-a mirat și greșeala de începător într-ale politicii a „fostului”, care s-a apucat să critice o faptă a adversarului politic care s-a bucurat de multe laude. Chiar dacă nimerea prețul corect, tot invidie ar fi emanat postarea respectivă. Că pe timpul lui n-a vrut să „bage” bani în panseluțe e strict treaba lui. S-a dovedit că lugojenii mai au nevoie și de câte o panseluță (a se citi lalea) din când în când.

Parcul Poștei va rămâne ani buni cu acest nume, oricât s-ar chinui unii să-l reboteze în „Parcul cu lalele”. Clădirea Poștei stă acolo tot anul, nu doar câteva săptămâni pe an. Și e cam greu să-l și numești parc. Faptul că este o suprafață cu verdeață și câteva bănci abia dacă îi dă acest statut.

Acest mini-război al lalelelor a fost câștigat detașat de actualul primar, dar este doar o victorie de etapă, nu una decisivă. Principalul adversar pentru domnia sa în 2028 nu va fi nici „fostul”, nici alți contracandidați. Vor fi faptele sale. Dacă multele probleme cu care se confruntă Lugojul acum nu devin, măcar parțial, rezolvări, nu-i va fi deloc ușor. Indiferent de prețul lalelelor…

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura