Rotary Club Lugoj Agora lansează un proiect de donare și relocare a cărților către biblioteci din țară

Rotary Club Lugoj Agora a lansat un proiect de lungă durată prin care persoanele care doresc să doneze cărți sau chiar biblioteci întregi vor putea face acest lucru prin intermediul clubului, volumele urmând să ajungă în biblioteci din localități unde există cerere pentru astfel de donații.

Reprezentanții proiectului spun că vor prelua cărțile, le vor sorta și le vor trimite către biblioteci sau instituții culturale unde acestea vor putea fi din nou puse la dispoziția cititorilor.

Proiectul este realizat în colaborare cu US for Books, organizație care a coordonat și în trecut acțiuni similare. Un exemplu este relocarea a aproximativ 3000 de volume de la Lugoj către Casa de Cultură din Oravița.

La transportul cărților s-au implicat, la acel moment, și membrii Road Patrol MC Lugoj și Widows Sons România, care au asigurat partea logistică a proiectului.

Inițiatorii spun că proiectul se adresează inclusiv persoanelor care au moștenit sau au achiziționat locuințe în care există biblioteci pe care nu doresc să le păstreze, dar care ar putea fi utile în alte comunități.

Cei interesați pot suna la numărul 0732674345 sau pot trimite un e-mail la adresa rc.lugoj.agora@pesleau.ro pentru a stabili preluarea cărților.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura