Dacă stai în Lugoj și dă canicula peste tine, e nasol rău de tot. Variantele de a trece peste ea ca și cum n-ar fi sunt destul de puține, chiar dacă ți-ai luat „climă” și stai cu rulourile trase.
În primul rând, după sfatul medicului, nu e ok ca diferența temperaturii dinăuntru să fie mai mică cu 5-7 grade față de cea de afară. Așa că, la 40 de grade afară, să stai la 35/32 înăuntru nu este deloc confortabil. Dar tot ar fi mai bine față de unele țări europene care au interzis (sau nu dau voie sub o anumită temperatură) folosirea aerului condiționat pe motiv de… încălzire globală.
La Lugoj, în afară de supermarketuri și câteva restaurante, nu prea ai unde să te răcorești. Sunt două ștranduri în oraș, da’ mici și private, că cel mare, al Primăriei, pare-se că nu lucrează vara… Mai era varianta cu piscina de la Hotel Central, de la Buziaș, unde chiar era frumos și bine, dar, pentru că „oficial ne merge bine”, a fost închisă și ea. Mare păcat.
Așa că variante de răcorire într-un perimetru nu mai mare de 30 km de Lugoj a rămas tot Cascada Cornet, de la Nădrag. Un loc devenit destul de pitoresc în ultima perioadă.
La Cascadă, din Comuna Nădrag, ajungi destul de ușor. De la Podul de la Piață faci la dreapta și, de acolo, tot înainte, până se termină asfaltul.
În mod normal, acolo ar fi și locul de parcare cel mai regulamentar, cel de vis-a-vis de fosta Tabără. Am să vă arăt și de ce, dar când ajungem acolo.
Fosta tabără de la Nădarg, cea care a încântat zeci de generații de copii, este o ruină în toată splendoarea ei. Acum vreo câțiva ani, așa în paragină cum era, s-a apucat cineva să o renoveze. Dar mai rău a stricat-o. Din corpul nou de clădire au fost dărâmate terasa de jos și balcoanele și s-a început ceva pe interior. Din corpul vechi au rămas doar picturile de pe peretele din față (care au fost realizate de domnul Bodiș, dacă îmi amintesc bine, profesorul care a inițiat în tainele fotografiei mii de pionieri lugojeni, pe timpul când Clubul Copiilor era Casa Pionierilor). În rest, praf și pulbere pe dinăuntru. În curtea Taberei: bălării, mizerie și un camion parcat pe fostul teren de fotbal.
Și podețul de acces la tabără stă să cadă. Mi-l amintesc în toată splendoarea lui când era „punct de control”, adică doi elevi făceau de serviciu acolo și, dacă venea vreun vizitator, dădeau fuga și anunțau profesorul de serviciu din acea zi. Ce timpuri, ce amintiri…
Dar să lăsăm nostalgiile, că nu de aceea am pornit spre Cascadă. Căldură și aici, dar, totuși, cu vreo 5-6 grade mai răcoare decât la Lugoj. Distanța până la Cascadă, de la Tabără, e de vreo 2 km pe un drum forestier. După cum arată copacii pe marginea drumului, se înțelege și motivul pentru care are această denumire…
Ce înseamnă un drum forestier? Păi, dacă ne luăm după lege, Noul Cod silvic (Legea 331/2024) prevede că accesul în fondul forestier pe jos și cu bicicleta este, în principiu, permis, iar restricțiile trebuie să fie justificate prin situații prevăzute de lege (lucrări forestiere, pericol de incendiu, siguranța persoanelor, arii cu regim special etc.).
Dar, tot după lege, drumul forestier nu este drum public. Prin urmare, administratorul poate restricționa circulația autovehiculelor. Și am găsit și un indicator care o restricționează.
N-am nimic personal cu cei care preferă ca cei 2 km să-i facă cu mașina sau cu ATV-ul, am doar cu praful și noxele pe care le lasă în urmă. Ce să zic? Pe toată distanța de la Tabără până la Cascadă cred că au fost peste 20 de mașini. Unele parcate până la Cascadă, altele la Cascadă și altele chiar după Cascadă. E legal? Ilegal? Aș fi tare curios să aflu ce spun cei de la Ocolul Silvic Ana Lugojana în acest sens.
Nu zic, unii, mai cu bun-simț, au mers încet, neridicând nori de praf în spatele lor. Alții, deh, suntem români și asta „le” ocupă tot timpul…
Că tot am venit să ne răcorim și să respirăm aer curat, nu ne-a deranjat nici fumul de mici din abundență… Era peste tot, mai ales în Poieniță și la Cascadă. Dar eram obișnuit, de atâția ani, cu asta. Dar pentru prima dată am văzut o familie care și-a pus grătarul drept în mijlocul Cornețelului (așa se numește pârâul care se varsă în Nădrăgel). Eu cred că e de la aer! Cum dau ai noștri ca brazii de natură și aer curat cum îi apucă foamea. Și dacă tot au cu ei, întâmplător, niște cărbuni și ceva mici, să sufere de foame?
Nu m-am pus să fac poze cu d’astea, că nu am avut chef de scandal. Cum, de altfel, nici celor care treceau pe lângă mine cu mașinile și mă umpleau de praf nu le-am prea zis nimic în gura mare, doar scrâșnind din dinți (în timp ce mestecam praful…).
La Cascadă, culmea, deși era lume, nu era nicio mașină parcată pe platoul ei. Dar vis-a-vis era plin de ele. Pentru că erau mai aproape de grătar…
Noi am luat-o mai în sus, pe firul apei, să găsim și noi un loc de băgat picioarele… în apă.
Și am găsit! Puțin mai sus și mai la stânga față de drumul principal, dar tot un drum forestier. Bine, știam de el de ceva ani buni, așa că n-are rost să spun că am fost plăcut surprinși când l-am găsit.. Indicator și aici, dar tot a trecut un ATV prin zonă.
Pe acest drum, la un km distanță de drumul principal, este un loc în care un pârâu de „sus” se întâlnește cu un pârâu „din lateral” și, împreună, o iau la vale și se varsă în Cornețel. Anul acesta, cum nu a mai plouat demult, erau ambele cam sărăcăcioase, dar asta nu ne-a oprit să ne băgăm picioarele în ele.
În sfârșit, un loc ultra-răcoros (adică, raportat la canicula din oraș…)
Aici ne-am împrietenit cu un melc localnic, cu care am mai și povestit câte ceva. Și el cu problemele lui, care nu prea diferă mult de cele ale noastre. L-am ascultat și i-am dat dreptate, e greu să întreții o casă în ziua de azi…
Bineînțeles că ședința foto pe care o să o vedeți în Galerie ne-a fost stricată de resturile umane (și aici nu mă refer la acea pungă, ci la cei care au aruncat-o tocmai acolo).
Dar și pe drum, chiar pe lângă Poieniță, am mai găsit asemenea urme „umane” din abundență. Cui îi pasă de natură? Eu cred că nu ne vom mai facem bine vreodată…
Dar și cu fum de mici, și cu praf, și cu mizerie aruncată pe jos, sfatul meu este să nu ocoliți această zonă minunată, cea a Nădragului, mai ales dacă dă canicula peste voi…
Galerie foto:
Lasă un răspuns