Galerie comercială pe terenul fostei Mori Clara. Noul proiect readuce în atenție una dintre cele mai aprinse controverse din Lugoj

Primăria Municipiului Lugoj a pus în consultare publică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte pe strada Făgetului nr. 84, pe terenul fostei Mori Clara. Proiectul prevede realizarea unei galerii comerciale cu spații pentru comerț, alimentație publică, servicii, agrement, parcări și spații verzi.

La prima vedere, este încă un proiect imobiliar. Pentru mulți lugojeni însă, amplasamentul are o încărcătură aparte.

În urmă cu patru ani, același teren a fost în centrul uneia dintre cele mai aprinse dezbateri publice din oraș. În februarie 2022 devenea public faptul că proprietarii intenționau demolarea Morii Clara pentru construirea unui supermarket Lidl. Decizia a provocat un val de reacții, fiind contestată atât de societatea civilă, cât și de specialiști în patrimoniu.

La acel moment, inclusiv Institutul Național al Patrimoniului a solicitat suspendarea procedurii de demolare și reevaluarea valorii istorice a imobilului, deși Direcția Județeană pentru Cultură Timiș emisese deja un aviz favorabil. În cele din urmă, moara a fost demolată.

Patru ani mai târziu, pe același teren este propus un nou proiect comercial. De această dată, beneficiarul documentației de urbanism nu mai este proprietarul care figura în documentația din 2022 pentru construirea supermarketului, ci societatea UNITED ARTS AREA SRL, cu sediul în București.

Un detaliu interesant este că această societate a fost înființată în iunie 2022, în același an în care proiectul privind demolarea Morii Clara a devenit public și a generat una dintre cele mai controversate dezbateri locale din ultimii ani.

Documentația aflată în consultare publică nu precizează cine vor fi operatorii comerciali care vor funcționa în viitoarea galerie și nici nu explică schimbările intervenite față de proiectul prezentat în urmă cu patru ani, când pe același amplasament era anunțată construirea unui supermarket.

Până în prezent, singurul pas făcut este lansarea consultării publice pentru PUZ. După încheierea acestei etape și analizarea eventualelor observații, proiectul va ajunge pe masa Consiliului Local Lugoj.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura