Primăria Lugoj pregătește o rețea subterană pentru telecomunicații pe mai multe străzi din municipiu (P)

Municipiul Lugoj anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate – Rețea de canalizare de telecomunicații în Municipiul Lugoj”.

Potrivit anunțului, proiectul este propus a fi amplasat în municipiul Lugoj, pe străzile C. Wallisch, I. Huniade, 20 Decembrie 1989, A. Șaguna, Avram Iancu, Unirii, N. Bălcescu, Episcop Dr. I. Bălan, C. Vodă, A. Mocioni și Bucegi, precum și în Piața Victoriei și Piața I.C. Drăgan.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul ANMAP – Direcția Județeană de Mediu Timiș, din municipiul Timișoara, B-dul Liviu Rebreanu nr. 18-18A, precum și la sediul beneficiarului, Municipiul Lugoj, Piața Victoriei nr. 4, în zilele de luni până joi, între orele 08:00–16:30, iar vinerea între orele 08:00–14:00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul ANMAP – Direcția Județeană de Mediu Timiș.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura