În timp ce Podul de Fier se află în plin proces de reabilitare, tot traficul rutier important al Lugojului se concentrează pe Podul de Beton. De ani buni, acesta este singurul pod peste Timiș pe care pot circula legal și autovehiculele de mare tonaj care au destinație în municipiu.
Tocmai de aceea apare o întrebare firească: cât timp va mai putea susține Podul de Beton un asemenea trafic și cât de pregătit este pentru următoarele decenii?
Subiectul nu este deloc unul nou. De-a lungul timpului, atât fostul primar Marius Martinescu, cât și fostul primar Francisc Boldea au vorbit public despre problemele Podului de Beton și despre necesitatea unor intervenții. În același timp, specialiștii au arătat că soluția prin care podul a fost lărgit în anii ’80 nu a fost una ideală din punct de vedere constructiv.
Puțini își mai amintesc că podul de astăzi nu este, de fapt, o singură construcție.
Construit între anii 1935 și 1939, Podul de Beton avea inițial un carosabil de doar șase metri și două trotuare de câte un metru și jumătate, fiind proiectat pentru un trafic incomparabil mai redus decât cel din prezent.
La mijlocul anilor ’80, pentru a face față creșterii traficului, podul a fost lărgit. Soluția aleasă nu a fost demolarea și reconstruirea lui, ci alipirea unei noi structuri la cea existentă.
Astfel, actualul Pod de Beton este alcătuit din două poduri construite în perioade diferite și după tehnologii diferite. Partea interbelică este realizată din beton monolit, cu grinzi Gerber și fundații pe chesoane, în timp ce extinderea din anii ’80 folosește grinzi prefabricate precomprimate și fundații pe piloți forați.
Specialiștii au explicat că cele două structuri au comportamente diferite în timp, tocmai din cauza soluțiilor constructive și a fundațiilor diferite, motiv pentru care această variantă de extindere nu este considerată una ideală.
Podul de Beton a trecut însă prin încercări serioase. Zeci de ani, înainte de deschiderea centurii Lugojului, aproape întreg traficul greu de tranzit dintre vestul și estul țării trecea peste această construcție. După inaugurarea variantei ocolitoare, presiunea exercitată de camioanele aflate în tranzit s-a redus considerabil, însă podul a rămas și astăzi singura cale de traversare a Timișului pentru autovehiculele grele care au destinație în municipiu.
Astăzi, după închiderea Podului de Fier, Podul de Beton a devenit din nou una dintre cele mai importante construcții ale Lugojului. Tocmai de aceea întrebarea nu mai este dacă va avea nevoie, la un moment dat, de lucrări importante, ci dacă municipalitatea cunoaște exact starea tehnică a podului și dacă există o expertiză actualizată care să arate cât mai poate susține traficul de astăzi.
Experiența Podului de Fier a demonstrat că astfel de probleme nu apar peste noapte. Iar în cazul Podului de Beton, o evaluare făcută la timp ar putea însemna diferența dintre o intervenție planificată și o situație în care orașul să fie pus din nou în fața unei soluții de urgență.
P.S. Poza aparține muzeografului lugojean Oliviu-Cristian Gaidoș
Lasă un răspuns