Cazul ambulanței atacate în comuna Recea-Cristur, din județul Cluj, scoate în evidență două lucruri. Primul este cât de ușor pot fi manipulați oamenii prin intermediul rețelelor sociale. Al doilea, poate chiar mai important, este rolul educației. Un om educat, obișnuit să judece și să verifice o informație înainte de a acționa, este mult mai greu de manipulat.
Ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat la Recea-Cristur. Un zvon absurd, distribuit pe TikTok, a fost suficient pentru ca o ambulanță aflată în misiune să fie confundată cu o mașină care „fură copii” și atacată cu pietre, bâte și topoare.
La nivel de educație și cultură, România nu stă deloc bine. Nu este o constatare nouă, dar apariția rețelelor sociale a făcut această realitate mult mai vizibilă. O vedem zilnic în textele agramate publicate cu deplină siguranță, în teoriile conspirației distribuite fără nicio verificare și, mai ales, în încrederea oarbă acordată unor postări realizate de persoane rău intenționate sau de simpli teribiliști aflați în căutare de vizualizări.
Social media nu a inventat lipsa de educație. Doar i-a oferit o tribună, un public uriaș și o viteză de propagare care, până acum câțiva ani, era de neimaginat.
Și atunci, care ar fi soluția? Cenzura?
Statul român a fost preocupat, cel puțin la nivel declarativ, de această problemă. În martie 2025, mai mulți parlamentari USR, PNL și ai minorităților naționale au inițiat un proiect privind limitarea răspândirii, prin marile platforme online, a conținutului ilegal, a celui care incită la ură și a manipulărilor produse prin folosirea tehnologiei.
Proiectul prevedea ca materialele considerate periculoase să nu poată ajunge la mai mult de 150 de utilizatori și să nu poată fi promovate contra cost. Conținutul ilegal ar fi trebuit eliminat după 15 minute de la publicare, iar platformele care nu respectau regulile riscau amenzi de până la 1% din cifra de afaceri.
Senatul nu l-a dezbătut propriu-zis, ci l-a adoptat tacit, prin expirarea termenului, la 16 iunie 2025. De atunci, proiectul se află la Camera Deputaților, forul decizional. A fost trimis către trei comisii pentru întocmirea raportului, dar nu a mai ajuns la vot. Nici solicitarea privind dezbaterea sa în procedură de urgență nu a fost aprobată. Pe scurt, totul a rămas în coadă de pește.
Există și motive serioase. Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul, arătând că noțiuni precum „dezinformează periculos”, „haos informațional” sau „teme majore de interes național” sunt vagi. Nu se spune clar nici cine stabilește adevărul, cine decide că o postare trebuie eliminată și cum poate autorul să conteste măsura.
Cazul din Cluj a readus acum problema pe tapet. Unul dintre inițiatorii proiectului, Radu Miruță, cere reluarea dezbaterilor și adoptarea legii. Este limpede că trebuie făcut ceva. Nu putem aștepta următorul zvon viral și următoarea mulțime convinsă de TikTok să împiedice o ambulanță, pompierii sau Poliția să-și facă datoria.
Dar cine își asumă stabilirea limitelor? Cine decide ce este minciună, ce este manipulare, ce este prostie și ce rămâne o opinie, fie ea și absurdă? Iar dacă un algoritm sau o instituție hotărăște ce avem voie să publicăm și câți oameni pot vedea o postare, nu se numește, până la urmă, tot cenzură?
Un cuvânt care, chiar și după mai bine de trei decenii de libertate, continuă să le dea dureri de cap multor români. Rămâne însă întrebarea: unde se termină libertatea de exprimare și unde ar trebui să înceapă intervenția statului?
Lasă un răspuns