Primăria Municipiului Lugoj a deschis procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal destinat dezvoltării unei noi zone comerciale și de servicii pe strada Caransebeșului.
Documentația vizează terenurile situate pe strada Caransebeșului nr. 97, cu o suprafață totală de peste 38.000 de metri pătrați. Pe unul dintre terenuri se află în prezent o stație de comercializare a produselor petroliere, o platformă betonată și o stație de pompe.
Prin Planul Urbanistic Zonal se propune construirea unui ansamblu de clădiri comerciale și pentru servicii, precum și amenajarea unor spații pentru alimentație publică. Proiectul mai cuprinde platforme pentru parcare și aprovizionare, drumuri interioare, racorduri la drumurile publice, rețele de incintă, amenajări exterioare, semnalistică rutieră și publicitară și racorduri la utilități.
Documentația urbanistică va stabili modul de ocupare și utilizare a terenului, regimul de înălțime al viitoarelor construcții, traseele drumurilor și acceselor, legătura cu rețeaua stradală existentă, zonele verzi și lucrările tehnico-edilitare necesare.
PUZ-ul a fost elaborat de societatea MG Building Design SRL din Timișoara și a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Municipiului Lugoj, în data de 29 iulie 2026.
Documentația poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Lugoj, la secțiunea „Documente publice – Transparență decizională – Anunțuri”, în Monitorul Oficial Local, la sediul Primăriei și pe platforma e-consultare.gov.ro.
Persoanele interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii până în data de 24 august 2026, la adresa de e-mail contact@primarialugoj.ro, prin poștă sau direct la sediul Primăriei Municipiului Lugoj.





Lasă un răspuns