Călin Dobra, lămuriri despre aleile din cele patru parcuri: „Se va putea circula fără probleme”

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a oferit, într-o filmare postată pe Facebook, explicații despre lucrările de reabilitare a celor patru parcuri. Precizările vin după ce numeroși cetățeni au reclamat că viitoarele alei vor rămâne acoperite cu pietriș și vor fi greu de folosit. Alte nemulțumiri au vizat ritmul lucrărilor și faptul că în parcuri nu ar urma să fie montate deloc dale.

Călin Dobra susține că aspectul actual este unul provizoriu, lucrările fiind încă în desfășurare. Potrivit primarului, constructorul a început amenajarea aleilor principale în toate cele patru parcuri, iar acestea vor fi realizate din piatră naturală.

„Cred că este cazul să vă arăt anumite aspecte, astfel încât poate reușim să terminăm cu anumite dezinformări în spațiul public. Concret, oamenii sunt în șantier și au început lucrările la ceea ce înseamnă aleile principale. Așa vor arăta în toate cele patru parcuri”, a declarat Călin Dobra.

Edilul afirmă că pe aleile principale se va putea circula cu cărucioare pentru copii, scaune cu rotile și biciclete. Acesta a amintit că funcționalitatea unui parc este aceea de a oferi oamenilor un spațiu pentru relaxare.

În cazul aleilor secundare, pietrișul va fi așezat pe un strat de praf de calcar care, după compactare, va forma o suprafață întărită și stabilă, pe care se va putea circula fără probleme, a explicat primarul.

Călin Dobra a răspuns și criticilor privind ritmul intervențiilor, precizând că lucrările continuă, iar echipele constructorului sunt prezente pe teren.

„Suntem în continuare în șantier, oamenii sunt pe teren, se lucrează și vom crea în toate cele patru parcuri un confort deosebit, un plus pentru comunitatea lugojeană”, a transmis primarul.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura