Despre aleile cu pietriș din parcurile lugojene s-a scris mult și sunt convins că se va mai scrie. A fost un subiect pe care doar cel al parcărilor cu plată l-a întrecut în intensitate. Până și lucrările la Podul de Fier au fost tratate parcă cu mai multă indiferență decât problema pietrișului din parcuri.
Până la urmă, discuțiile s-au mai temperat. La stadiul actual al șantierelor din parcuri se vede destul de clar câte alei vor fi cu pietriș și câte nu. A rămas însă o întrebare: s-a speriat primarul Călin Dobra de reacțiile lugojenilor și a modificat proiectul în timpul lucrărilor? Sau, mai pe șleau, a cedat Călin Dobra?
În destul de multe comentarii, mai ales la ultimul meu editorial, care a creat ceva „senzații” pentru unii și pe care îl puteți reciti [Prea multe explicații…], mai mulți cititori au susținut că exact așa s-ar fi întâmplat.
Și pentru că în această săptămână a avut loc o întâlnire a administrației locale cu jurnaliștii, la Primăria Lugoj, am adus în discuție și acest subiect. L-am întrebat direct pe Călin Dobra dacă proiectul a fost modificat în timpul șantierului, în urma comentariilor cetățenilor, sau dacă decizia fusese luată înainte de începerea efectivă a lucrărilor.
„În primul rând, vreau să vă spun un lucru: nu prea îmi stă în fire să mă iau după anumite comentarii. Sunt foarte multe comentarii, dar primesc și mesaje în privat, iar mesajele pe care le primesc, dacă sunt pertinente, le analizăm”, a declarat Călin Dobra.
„În momentul în care am avut un constructor la Regenerare Urbană și i s-a predat proiectul pentru a-l pune în practică, ne-a fost prezentată această situație. Nu știa absolut nimeni cum va fi cu pietrișul sau ce va fi pe aleile respective”, a explicat Dobra.
„Când am observat că pietrișul poate să fie un impediment pentru cei care frecventează parcurile din municipiul Lugoj, am luat decizia să schimbăm această soluție. Decizia nu am luat-o la presiune sau în urma anumitor comentarii, ci pentru că era o soluție inițială impracticabilă”, a precizat acesta.
Erau începute sau nu lucrările când s-a luat decizia care alei să fie cu pietriș sau care nu?
„Nici nu a început șantierul, pentru că l-am pus, în prima fază, pe constructor să facă niște probe, să vedem exact ce presupun aleile respective.”
„Trebuia aprobată și de către ADR schimbarea acestei soluții. Am obținut, pentru aleile principale, piatră naturală, iar pe aleile secundare pietrișul va fi întărit cu praf de calcar și va crea o suprafață dură, pe care se poate circula”, a mai declarat primarul.
Cât de mult este influențat Călin Dobra de presiunea publică? (care devine din ce în ce mai mare, dacă ne gândim la reacțiile actuale ale lugojenilor în ceea ce privește parcările cu plată din municipiul Lugoj…)
„Nu există așa ceva. Dacă ne luăm după presiunea publicului, cu tot respectul, vă spun că nu o să mai facem absolut nimic. Fiecare are propria părere, propria sugestie și propria inițiativă. Poate unele sunt binevenite, dar altele sunt contrare a tot ceea ce presupun construcțiile, legislația și toate celelalte”, a răspuns Călin Dobra.
Este corectă această atitudine a primarului față de sutele de comentarii care vizează activitatea administrației locale? Trebuie ca un primar să țină cont de „vocea străzii” sau să-și asume deciziile, chiar și atunci când acestea provoacă nemulțumire?
Aștept părerile dumneavoastră.





Lasă un răspuns