Șoferii care au ales, în această dimineață, să circule pe Centura ocolitoare a Lugojului nu au avut parte de surprize. Traficul s-a desfășurat normal, fiind ceva mai aglomerat în jurul orei 8:00, atunci când părinții și-au dus copiii la școli și grădinițe.
Practic, abia de astăzi a început adevăratul calvar al părinților, chiar dacă noul an școlar a debutat luni. De astăzi, toate școlile și grădinițele din oraș au intrat în program normal, ceea ce înseamnă un trafic mult mai intens în orele de vârf, în condițiile în care circulația rutieră pe Podul de Fier este în continuare închisă.
În lipsa acestei legături dintre cele două părți ale orașului, șoferii au la dispoziție două variante importante: Podul de Beton, unde se formează frecvent coloane, sau Centura ocolitoare. Cel puțin în această dimineață, varianta Centurii s-a dovedit una mai bună.
Situația s-ar putea complica însă în perioada următoare. După declarațiile oferite de reprezentantul asocierii de firme conduse de Ebens Blue Bau unui site de știri local, circulația pe Podul de Fier nu va fi reluată prea curând.
Circulația rutieră pe pod a fost oprită în 11 mai 2026. Astfel, va fi depășită inclusiv perioada de patru luni în care Primăria Lugoj spera ca podul să fie redeschis.
De la închiderea Podului de Fier au fost avansate mai multe termene pentru posibila reluare a traficului. Inițial s-a vorbit despre mijlocul lunii august, apoi despre începutul lunii septembrie și, ulterior, despre intervalul 15–20 septembrie. Niciuna dintre aceste estimări nu a putut fi respectată.
Reprezentantul firmei a oferit respectivului site de știri o nouă estimare pentru reluarea circulației: sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. După atâtea termene anunțate și ulterior depășite, este însă greu de spus câtă încredere mai poate exista și în această nouă promisiune.
Ebens Blue Bau este firma care a primit de la fosta administrație două dintre cele mai importante lucrări din Lugoj: refacerea primului tronson al Centrului de pe strada Mocioni și restaurarea Podului de Fier. Ambele contracte au fost câștigate de asocieri de firme conduse de societatea lugojeană.
Tot Ebens Blue Bau, de această dată în asociere cu CML.RO, va construi și sensul giratoriu de pe Centura ocolitoare a Lugojului, la intersecția DN 6 cu strada Tapiei și DJ 680. Contractul a fost semnat de DRDP Timișoara, instituția care administrează drumul aflat în subordinea Ministerului Transporturilor.
Valoarea contractului este de aproximativ 3,75 milioane de lei fără TVA, iar durata lucrărilor este de șase luni de la emiterea ordinului de începere. Intervențiile vor fi executate sub trafic, fără închiderea completă a Centurii, dar vor presupune restricții de circulație.
Dacă lucrările la sensul giratoriu vor începe înainte de redeschiderea Podului de Fier, cele două șantiere se vor suprapune. Centura, care în această dimineață a reprezentat soluția mai bună pentru evitarea aglomerației din oraș, s-ar putea transforma la rândul ei într-o zonă cu restricții și coloane.
Deocamdată, prima dimineață cu toate unitățile de învățământ în program normal a trecut fără probleme importante pe Centură. Adevăratul test va veni însă odată cu începerea lucrărilor la sensul giratoriu, în timp ce promisiunea redeschiderii Podului de Fier este împinsă spre sfârșitul lunii septembrie sau chiar spre începutul lunii octombrie…





Lasă un răspuns