Ce alege Guvernul? Populism ieftin sau decizii economice concrete?


Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, introdusă în România în august 2023 și prelungită până la 30 septembrie 2025, este pe masa Guvernului. Premierul Ilie Bolojan a amintit recent că hotărârea privind viitorul ei va fi luată pe baza datelor colectate din piață.

Această măsură, a plafonării prețurilor la unele produse de bază, a avut un efect pozitiv la data când a fost aplicată. A protejat consumatorii de scumpiri bruște și a oferit familiilor cu venituri mici un respiro într-o perioadă marcată de inflație. România a evitat până acum situații dramatice, precum rafturi goale sau cozi, tocmai pentru că plafonarea a fost aplicată mai flexibil, în urma unor negocieri cu retailerii.

Dar analiștii economici avertizează că avantajul de azi riscă să devină povara de mâine. Comercianții au mutat adaosurile pe alte produse, iar producătorii locali acuză presiuni financiare și lipsa stimulentelor pentru investiții. Practic, „ieftinirea” unor alimente este compensată prin scumpirea altora, în timp ce agricultura și industria alimentară rămân vulnerabile.

Un exemplu de ce se poate întâmpla dacă această plafonare se aplică pe termen lung este Ungaria. În 2022, guvernul Viktor Orbán a plafonat prețurile la șase produse de bază. Rezultatul: penurie, limitarea cantităților și orientarea producătorilor spre export. După ridicarea plafonării, prețurile au explodat, iar consumatorii au fost cei care au plătit nota de plată.

România nu a ajuns încă în acest punct, dar trebuie luată o decizie cât mai curând în privința viitorului plafonării. Și nu e o decizie chiar ușoară, deoarece eliminarea ei ar putea aduce un șoc de prețuri. Dar, în același timp, ar deschide drumul unor reforme necesare.

Decizia nu e doar economică (în acest caz, era simplu: piața trebuie lăsată să-și regleze singură prețurile), ci și una politică. Ce va decide coaliția de la guvernare? Populism de moment sau soluții economice durabile?

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑