Amenzi de până la 20.000 de lei pentru ambrozie.

Primăria Lugoj anunță reluarea acțiunilor de verificare a terenurilor infestate cu ambrozie și atrage atenția asupra sancțiunilor aplicate celor care nu respectă obligațiile legale.

Conform legislației în vigoare, toți proprietarii sau deținătorii de terenuri – persoane fizice sau juridice, precum și administratorii de drumuri, șantiere sau alte suprafețe – au obligația de a distruge ambrozia de pe terenurile pe care le dețin sau le administrează.

Autoritățile locale au responsabilitatea de a identifica terenurile infestate și de a soma proprietarii să intervină, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an.

După efectuarea lucrărilor, proprietarii sunt obligați să informeze în scris primăria, pentru verificarea intervențiilor.

În cazul nerespectării acestor obligații, se aplică sancțiuni:

  • între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice
  • între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice

Autoritățile precizează că ambrozia este prezentă atât în intravilan, cât și în extravilan, pe terenuri virane, în zone agricole, pe marginea drumurilor sau în șantiere, având un potențial ridicat de răspândire.

Reprezentanții administrației locale reamintesc că ambrozia reprezintă un risc major pentru sănătate, polenul acesteia provocând frecvent alergii și afecțiuni respiratorii în rândul populației.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura