Comuna Victor Vlad Delamarina a primit un microbuz școlar hibrid destinat transportului elevilor și preșcolarilor din localitate. Anunțul a fost făcut de primarul Ioan Cardaș, care a precizat că vehiculul, cu o capacitate de 16 locuri, a fost recepționat joi.
Microbuzul face parte dintr-un lot de 25 de vehicule hibride repartizate unităților administrativ-teritoriale și școlilor speciale din județul Timiș, printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Timiș și finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Potrivit informațiilor prezentate la nivel județean, fiecare microbuz dispune de 16 locuri pentru elevi, inclusiv un loc destinat persoanelor cu dizabilități, și are o autonomie de aproximativ 450 de kilometri. Valoarea unui astfel de vehicul depășește un milion de lei.
Noile microbuze vor fi utilizate pentru transportul elevilor din localitățile beneficiare, în special pentru copiii care fac naveta din satele aparținătoare comunelor. În cazul comunei Victor Vlad Delamarina, mulți dintre elevi urmează cursurile unor unități de învățământ din Lugoj, iar problema transportului rămâne una importantă pentru numeroase familii din comună.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat că programul urmărește modernizarea transportului școlar și reducerea costurilor de exploatare față de vehiculele clasice diesel.


Lasă un răspuns