Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor publice cu plată din municipiul Lugoj a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 28 mai 2026, însă subiectul a generat un schimb de replici între primarul Călin Dobra și consilierul local PNL Bogdan Blidariu, cel care a condus și lucrările ședinței.
Proiectul a trecut cu majoritate de voturi, doar grupurile PNL și AUR au votat împotrivă. Înaintea votului nu au existat intervenții și nici amendamente formulate asupra regulamentului.
Regulamentul aprobat stă la baza implementării sistemului Smart Parking și prevede introducerea în prima etapă a 376 de locuri de parcare cu plată în zona centrală a municipiului. Tariful de bază va fi de 0,5 euro/oră prin SMS (sau 2,5 lei prin aplicație) și 5 euro/zi prin SMS (sau 25 de lei prin aplicație) , existând și variante de abonament zilnic, lunar și anual, iar plata va putea fi efectuată prin SMS, aplicație mobilă sau alte metode electronice. Parcările cu plată vor funcționa de luni până vineri, între orele 08:00 și 18:00.
Discuția a fost reluată însă la finalul ședinței, când primarul Călin Dobra a ținut să remarce faptul că proiectul Smart Parking a fost inițiat în perioada administrației precedente.
„Smart Parking-ul pe care eu îl susțin este un proiect inițiat de vechea conducere a Primăriei Municipiului Lugoj, care a fost votat împotrivă, deci cumva v-ați votat propriul proiect împotrivă”, a declarat Dobra.
Replica a venit imediat din partea lui Bogdan Blidariu, care a respins argumentul primarului și a susținut că regulamentul aprobat acum nu mai are legătură cu proiectul gândit de fosta administrație.
„Proiectul inițiat de noi sau gândirea proiectului nu are nicio legătură nici măcar cu SF-ul pe care l-ați aprobat dumneavoastră la începutul anului 2025”, a afirmat liderul grupului PNL.
Schimbul de replici s-a încheiat într-o notă și mai tensionată, după ce Blidariu a catalogat regulamentul adoptat de actuala administrație drept „o bătaie de joc la adresa lugojenilor”.
Dincolo de disputa politică, regulamentul a fost aprobat și va sta la baza implementării sistemului de parcări cu plată în municipiul Lugoj. Rămâne însă deschisă controversa dintre actuala administrație și reprezentanții fostei conduceri privind măsura în care forma adoptată astăzi mai păstrează sau nu filosofia proiectului inițial.



Lasă un răspuns