La o lună de la închiderea circulației pe Podul de Fier din Lugoj, lipsa muncitorilor de pe șantier a stârnit numeroase întrebări în rândul cetățenilor. Primarul municipiului, Călin Dobra, spune însă că situația este una prevăzută și că proiectul se află într-o etapă tehnică esențială.
Potrivit edilului, după decopertarea podului a apărut principala necunoscută a proiectului: starea reală a structurii metalice. În prezent, proiectantul efectuează o expertiză tehnică detaliată, element cu element, pentru a stabili exact ce componente trebuie înlocuite, care pot fi consolidate și care necesită doar lucrări de curățare și protecție.
„Nici nu au cum să apară muncitorii pe șantier pentru că, așa cum am explicat de mai multe ori, la momentul decopertării avem o mare necunoscută și anume starea structurii metalice”, a declarat primarul Călin Dobra pentru Hub Media Lugoj.
După finalizarea expertizei și executarea lucrărilor la structura metalică, proiectul va intra în etapa refacerii plăcii de beton, a carosabilului și a celorlalte elemente ale podului.
În ciuda întârzierii provocate de această analiză tehnică, administrația locală estimează că traficul rutier ar putea fi reluat în cursul lunii septembrie.
„Sunt încrezător că undeva în luna septembrie vom redeschide traficul rutier”, a afirmat edilul.
Primarul a precizat că municipalitatea încearcă să urgenteze obținerea expertizei, având în vedere importanța podului pentru circulația din oraș, însă a subliniat că acești pași au fost asumați încă din momentul în care s-a decis decopertarea completă a construcției.
Referitor la relația dintre Primărie, proiectant și constructor, Dobra susține că nu există conflicte majore care să afecteze desfășurarea lucrărilor.
„Nu există niciun fel de disensiune. Au mai fost neconcordanțe, au mai fost discuții în contradictoriu, lucrurile sunt ok, trebuie doar puse la punct din punct de vedere al actelor”, a declarat acesta.
Podul de Fier este una dintre cele mai importante căi de legătură dintre cele două părți ale orașului, iar închiderea sa a generat modificări semnificative în traficul din Lugoj. Estimarea unei redeschideri în luna septembrie este prima referire clară la un termen posibil pentru reluarea circulației după demararea lucrărilor.


Lasă un răspuns