Contract de 21 de milioane de lei pentru modernizarea centrului pietonal și a cartierului I.C. Drăgan

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat semnarea, în 7 august 2026, a contractului de execuție pentru modernizarea și reabilitarea străzii Alexandru Mocioni – tronsonul II, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan.

Proiectul are o valoare de aproximativ 21 de milioane de lei și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Vest, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

Investiția prevede refacerea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea spațiilor verzi, plantarea de arbori și arbuști ornamentali, amplasarea unui mobilier urban modern și realizarea unor locuri de joacă, spații de recreere și zone de relaxare.

„Investiția nu înseamnă doar refacerea carosabilului sau a trotuarelor. Vorbim despre o transformare completă a acestor zone”, a declarat primarul Călin Dobra.

Edilul a răspuns și criticilor legate de deschiderea unui nou șantier înainte ca alte investiții aflate în desfășurare să fie finalizate. Potrivit acestuia, proiectele europene trebuie derulate în termenele stabilite prin contractele de finanțare.

„Înțeleg că există cetățeni care se întreabă de ce începem un nou proiect înainte de finalizarea altuia. Răspunsul este foarte simplu: proiectele finanțate din fonduri europene au termene stricte de implementare și nu pot fi amânate până la încheierea altor investiții”, a precizat Călin Dobra.

Primarul susține că administrația locală trebuie să deruleze mai multe proiecte în paralel, pentru a evita pierderea finanțărilor europene.

„Nu ne permitem să pierdem finanțări europene doar pentru a lucra pe rând. Dimpotrivă, administrația are obligația să implementeze aceste proiecte în paralel, pentru a atrage cât mai multe fonduri și pentru a recupera anii în care orașul a rămas în urmă la capitolul investiții”, a mai spus edilul.

În cadrul proiectului, Aquatim va realiza, din fonduri proprii, branșamentele la noua rețea de alimentare cu apă din centrul pietonal și din cartierul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările la infrastructura subterană vor fi executate înaintea amenajărilor de la suprafață, astfel încât drumurile și trotuarele să nu mai fie sparte ulterior.

„Acesta este modul responsabil în care trebuie dezvoltate investițiile: intervenim o singură dată și realizăm toate lucrările necesare”, a subliniat Călin Dobra.

Primarul municipiului Lugoj le cere locuitorilor răbdare pe durata lucrărilor și afirmă că, după finalizarea proiectelor aflate în derulare, orașul va avea „o imagine complet diferită”, iar investițiile vor aduce un plus de confort și siguranță.

Lasă un răspuns

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Descoperă mai multe la Hub media Lugoj

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura