Să nu-mi spuneți că atunci când vă gândiți la 1 Mai aveți altă imagine decât a micilor sfârâind pe grătar. Și dacă îmi spuneți, tot nu vă cred. De ce v-aș crede, când, dacă treci după ora 11.00 pe la toate măcelăriile din oraș, nu mai găsești nici măcar o tavă de mici?
Mai știe cineva despre ce e, de fapt, vorba de 1 Mai? Foarte puțini. Și pe cine mai interesează că, acum mai bine de o sută de ani, niște muncitori din SUA au cerut o zi de lucru de 8 ore? Ba chiar au și murit pentru asta, în timpul protestelor, precum au pățit cei din Haymarket Affair.
Noi, românii, știm altceva. Știm că, pe 1 Mai, după defilare, lăsam zâmbetele false și pancardele cu sloganuri semi-cretine de preamărire a comunismului „făurit de clasa muncitoare” și fugeam să mai prindem ceva mici arși și bere caldă. Cam la asta se rezuma toată sărbătoarea în vremurile așa zis „apuse”.
Astăzi, din fericire, nu mai zâmbim obligatoriu la nimeni și nu mai cărăm pancarde – decât, eventual, la unele manifestații unde se ajunge cu autocarul și pe bază de listă, să se știe câți mici de căciulă trebuie dați.. Am scurtat drumul: mergem direct la micii arși și la berea rece (dacă ne ocupăm personal de ea, sigur e rece, nu ca pe timpuri). Pentru că, până la urmă, nu scoți din român peste 40 de ani de reflex condiționat cu una, cu două. Și de ce am scoate chiar partea cea mai plăcută din amintirile din perioada comunistă?
Așa că, dragi „tovarăși” într-ale micilor, spor la curățat grătarul și atenție la combinațiile bahice, că durerea de cap de mâine sigur nu va veni în urma unor discuții despre muncitorii americani care au cerut – și au obținut – ziua de lucru de 8 ore.
Și, la o adică, de ce n-au cerut și ei 6? Sau 4? Sau, dacă tot erau vizionari, de ce n-au cerut „munca de acasă”? Ce oameni…
În rest, să aveți un 1 Mai cât mai bogat în fum de grătar, mici sfârâind și bere rece. Și dați la maxim: „Așa-i românu’, când se veselește…”
Lasă un răspuns